22.2 C
Chișinău

„Refuzăm să luăm parte la jocurile politice”. De ce nu a avut loc ședința consiliului municipal Chișinău, în care trebuia să se discute decizia de închidere a grupurilor cu program prelungit pentru elevii din școli | VIDEO

O ședință extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău, convocată de consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate, a eșuat din lipsă de cvorum. La întrunirea programată pentru 5 decembrie, urma a fi discutată decizia Comisiei pentru Situații de Urgență de a închide grupele cu program prelungit pentru elevii din școlile și liceele din capitală. Potrivit consilierului municipal PAS, Zinaida Popa, la ședință nu s-a prezentat niciunul dintre consilierii celorlalte fracțiuni din CMC. Reprezentanții formațiunilor politice vizate cu care am discutat pentru a afla motivele lipsei lor la ședință, ne-au spus că „refuză să participe la jocuri politice”.

Ședința Consiliului Municipal Chișinău, convocată de fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate pentru 5 ianuarie, trebuia să înceapă la ora 10, dar nici după o jumătate de oră în sală nu a venit niciun consilier din alte formațiuni politice.

Consilierul PAS în consiliul municipal Chișinău, Zinaida Popa, spune că ar fi existat înțelegeri secrete între primarul Ion Ceban și consilierii celorlalte fracțiuni.

ZINAIDA POPA, consilier în CMC, PAS: „Eu consider că sunt anumite înțelegeri pe sub masă cu așa zisul primar proeuropean, cu alți reprezentanți ai partidelor cum ar fi PSRM, PCRM, Usatîi etc. Că alte explicații nu există, or oamenii ne-au ales pentru a rezolva problemele oamenilor și ei iată pentru a doua oară nu vin”.

Reporterii Canal 5 au contactat reprezentanți ai altor formațiuni politice reprezentate în Consiliul Municipal Chișinău pentru a afla motivele lipsei lor la ședința convocată de PAS.

DIANA CARAMAN, deputat BCS: „Asta e din cauza modului în care este convocat acest consiliu: fără pregătirea documentelor, fără pregătirea informațiilor, fără dorința de a discuta probleme cu adevărat stringente”.

ADRIAN LEBEDINSCHI, consilier în CMC, PSRM: „Dacă vreunul dintre consilieri dorește să participăm la aceste ședințe, pe care ei înșiși le convoacă, să comunice mai întâi cu noi, pentru că secretarul Consiliului nu este acolo, este în vacanță. Din anumite motive, au venit cu ideea că vor o întâlnire astăzi”.

Reprezentanții fracțiunilor „Platforma DA”, „Renaștere” și formațiunea politică „Partidul Nostru” – nu ne-au răspuns al apeluri.

Între timp, referitor la problema grupelor cu program prelungit pentru elevii din școlile și liceele din Chișinău, pe care fracțiunea PAS planifica să o discute la ședința CMC, Zinaida Popa a spus că minicipalitatea are suficiente fonduri pentru activitatea acesora.

ZINAIDA POPA, consilier în CMC, PAS: „Bani se pot identifica din veniturile pe care le are municipalitatea. Pentru a putea face acest lucru, trebuie doar să votați bugetul pentru 2024 și nu trebuie să stați și să așteptați două luni, la fel ca primarul orașului. Trebuie doar să munciți”.

Consilierul pe comunicare al primarului capitalei, Natalia Ixari nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu referitor la declarația consilierului PAS. Cu toate acestea, anterior, după un flash mob desfășurat pe 4 ianuarie de către reprezentanții PAS, primarul de Chișinăului a scris pe rețelele de socializare că Primăria Chișinău nu închide grupele cu program prelungit și că acestea vor continua să activeze cum au activat până acum.

Totuși, primăria capitalei susține că „guvernul a alocat cu 356 de milioane de lei mai puțin pentru educație pentru 2024, ceea ce a dus la o reducere semnificativă a resurselor financiare de care dispun instituțiile de învățământ”.

La rândul său, Ministerul Finanțelor a publicat un mesaj conform căruia, volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul municipal Chișinău pentru 2024 nu s-a redus, ci din contra, s-a majorat cu circa 39,5 milioane de lei, față de 2023.

Amintim căm pe 3 ianuarie, reprezentanții asociației obștești „Părinți Solidari” au lansat o petiție online prin care îi cer primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, să nu sisteze activitatea grupelor cu program prelungit în instituțiile de învățământ din capitală. Activiștii Asociației au amenințat că vor organiza un protest în masă dacă autoritățile capitalei nu vor revedea această decizie.

Atunci primarul general Ion Ceban a explicat că municipalitatea nu va mai putea finanța grupele cu program prelungit din lipsă de fonduri din partea autorităților centrale, motiv pentru care, Primăria va trebui să reducă cheltuielile tuturor direcțiilor municipale cu aproximativ 10%.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE