22.2 C
Chișinău

ANI a refuzat inițierea controlului averii și intereselor personale în privința ministrului PAS, Veronica Mihailov-Moraru. Cum motivează instituția | VIDEO

Autoritatea Națională de Integritate a refuzat inițierea controlului averii și intereselor personale în privința ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Potrivit inspectorilor, veniturile realizate pe parcursul anului 2022 de familia sa acoperă cheltuielile suportate.

Procesul verbal de refuz emis de ANI în inițierea controlului averii ministrului Justiției vine după ce într-o investigație jurnalistică publicată la sfârșitul anului trecut se spune că soțul Veronicăi Mihailov-Moraru – Oleg Moraru – a oferit, printr-o procură, pentru folosință gratuită, o mașină model Nissan X-Trail, unei persoane fizice. Însă, de facto, automobilul ar fi fost dat cu chirie, suma încasată fiind de cel puțin 13 000 de euro, iar banii obținuți din închirierea mașinii nu au fost declarați autorităților competente.

Inspectorul de integritate a constat însă că ministrul Justiției a indicat la rubrica „Venituri obținute de subiectul declarării, membrii de familie în țară și în străinătate pe parcursul anului 2022”, salariul soțului Oleg Moraru în sumă de peste 242 de mii de lei de la locul de muncă de bază.

Totodată, Veronica Mihailov-Moraru a indicat la rubrica „Bunuri mobile în țară și în străinătate” dreptul de proprietate a soțului asupra automobilului de model Nissan X-Trail, fabricat în 2015 și dobândit în anul 2020, în valoare de aproape 284 de mii de lei.

ANI menționează că mașina a fost transmisă, conform contractului de comodat auto privind transmiterea cu titlu gratuit în folosință a automobilului, din 11 septembrie 2020, de către soțul ministrei unei alte persoane. Contractul de comodat prevedea și „dreptul de-al transmite în folosință altei persoane”.

Totodată, în rezultatul verificării, inspectorii ANI au mai constatat că „veniturile realizate pe parcursul anului 2022 de ministrul Justiției împreună cu soțul său acoperă cheltuielile suportate”.

Am contactat-o pe ministrul Justiției pentru a ne oferi o reacție la acest subiect, dar Veronica Mihailov-Moraru nu ne-a răspuns la telefon.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE