4.4 C
Chișinău

Ministerul Educației: Mai mulți șefi ai Direcțiilor de educație din raioane și municipii vor fi demiși. Reacția Federației Sindicale | VIDEO

Mai mulți șefi ai Direcțiilor de educație din raioane și municipii vor fi demiși. Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară adresată consiliilor raionale și municipale pentru a înceta raporturile de muncă cu șefii de direcții de învățământ care nu respectă Codul Educației. Cine urmează să demisioneze, cum explică ministerul adresarea și cum au răspuns sindicatele din educației, vedeți în următorul reportaj.

Într-o circulară emisă de Ministerul Educației și Cercetării se precizează că șefii direcțiilor de învățământ din municipii și raioane care au lucrat în funcție de mai mult de patru ani, nu au fost numiți prin concurs sau au fost numiți pe perioadă nedeterminată, acționând ca șefi sau exercitarea funcţiilor de şef cu caracter temporar sunt supuse demisiei urmează a fi demiși.

Solicitarea vine în contextul în care la 26 ianuarie 2024 expiră termenul de 45 de zile de la adoptarea deciziei Curții Constituționale din 12 decembrie 2023, prin care au fost confirmate modificările la Codul educației adoptate de Parlament la 17 august 2023.

Potrivit Ministerului Educației, Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea acestor modificări și a declarat inadmisibile sesizările depuse de câțiva deputați și de un consiliu raional. Prin urmare, emiterea actelor de încetare a raporturilor de muncă de autoritățile vizate se va face până la 11 ianuarie 2024, cu informarea ulterioară a MEC despre acțiunile întreprinse.În cazul neemiterii actului administrativ de către reprezentanții autorității administrației publice locale de nivelul al doilea, constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu o va face MEC și va desemna intermari până la organizarea concursurilor și numirea noilor conducători.

Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova susține că noul mecanism nu este suficient de dezvoltat la nivel legislativ.

GHENADIE DONOS, președinte al Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova: „Încetarea relațiilor de muncă cu șefii direcțiilor a fost discutată inclusiv din august pănă încoace. Dacă m-ati întrebat câte persoane au fost afectate practic s-a afectat dar problema privește toți șefii direcțiilor o parte din ei, circa 10-20 persoane, eu nu pot să spun acuma exact. Întrebarea asta totutuși trebuia să fie coordonată în așa fel că să nu aparea întrebările aceastea astăzi că e vorba de contradicții dintre decizii automiei locale și administrație publică locală și inclusiv statutuluii alesului local și noile condiții de selectarea prin concurs a șefilor direcțiile care le înaintează acuma ministeru”.

Postul nostru de televiziune i-a cerut un comentariu și directorului executiv al Congresului Autorităților Locale și Regionale, Viorel Furdui, dar acesta a refuzat să ne ofere un interviu, invocând că are un program de lucru încărcat. Anterior, reprezentanții CALM au decclarat că nu este clar, potrivit căror norme legale MEC poate avea competența de a constitui comisia de concurs, în situația în care competența de numirea în funcție a șefului organului local de specialitate în domeniul învățământului aparține autorităţii administraţiei publice locale de nivelul al doilea/Adunării Populare a Găgăuziei, respectiv și organizarea, desfășurarea concursului, inclusiv constituirea comisiei de concurs ține de aceliași autorități, adică APL de nivelul II.

Autorul amendamentelor a fost deputatul PAS Eugeniu Sinchevici. El s explicat necesitatea prin faptul că „până acum, poziția șefilor secțiilor locale de învățământ era politică, era folosită pentru a pune presiune asupra directorilor școlilor”. Ministrul Educației, Dan Perciun, argumentând mai devreme necesitatea acestor schimbări, a spus că, deși Codul Educației prevede că șefii secțiilor locale de învățământ trebuie selectați pe bază de concurs, au fost identificate numeroase cazuri în care legea nu a fost respectată.

„În ciuda faptului că aceste prevederi au existat în Codul Educației de 8 ani, am identificat multe cazuri în care nu au fost respectate, iar apoi a fost introdusă o modificare suplimentară a legii pentru a corecta situația”, a spus ministrul Educației.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE