4.4 C
Chișinău

Noi detalii în cazul electricianului care a decedat la locul de muncă: Avea doi copii, iar soția este însărcinată | VIDEO

Un electrician a decedat la locul de muncă. Poliția din Ștefan Vodă spune că, alaltăieri, a fost sesizată precum că un bărbat a căzut de la înălțime în timp ce efectua demontarea planificată a cablurilor în satul Crocmaz. 

MARIANA DIDENCO, ofiţerul de presă al IP Ştefan Vodă: „La fața locului polițiștii au stabilit că în localitatea Crocmaz un bărbat de 40 ani, efectuând lucrări planificate la un pilon de electricitate, angajat al unei companii specializate, din motive la moment nestabilite a căzut la sol împreună cu pilonul la care efectua demontarea cablurilor. Urmare a traumatismelor primite, bărbatul a decedat pe loc până la sosirea echipajului medical”.

Potrivit presei, bărbatul decedat era căsătorit, avea doi copii, iar soția lui este însărcinată cu al treilea.

Am contactat Premier Energy ca să aflăm dacă angajatul era asigurat, dacă au fost încălcate regulile de securitate și dacă va fi acordată asistență familiei decedatului. Deocamdată nu am primit un răspuns.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE