Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE, despre care a vorbit Maia Sandu, nu poate fi organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Despre asta a declarat pentru Canal 5 secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi. Potrivit acestuia, orice plebiscit poate fi organizat cu 60 de zile înainte sau după un alt scrutin, iar CEC va începe procesul de organizare a referendumului după ce legislativul va adopta o hotărâre în acest sens.
ALEXANDRU BERLINSCHI, secretarul Comisiei Electorale Centrale: „Referendumul republican nu poate avea loc în ziua alegerilor parlamentare, prezidențiale sau a celor locale generale și nici cu 60 de zile înainte sau cu 60 de zile după ziua desfășurării alegerilor”.
Ieri șeful statului a spus că va solicita Parlamentului organizarea la toamna viitoare a unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Un alt anunț făcut de Maia Sandu la trei ani de mandat este că va candida pentru unul nou.
Potrivit Codului Electoral, data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărâre a Parlamentului, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
Mandatul președintelui Maia Sandu va expira la 23 decembrie 2024.