Guvernul ar putea aproba mâine proiectul de hotărâre cu privire la reorganizarea Universității de Stat prin fuziunea Universității de Stat de Educație Fizică și Sport. Proiectul figurează pe ordinea de zi a ședinței executivului. Rectorul din cadrul USEFS se opune în continuare acestei restructurări.
Pe pagina de internet a guvernului a apărut, pentru ședința de mâine, proiectul de hotărâre privind fuzionarea Universității de Educație Fizică și Sport cu USM. Documentul prevede transferarea angajaților și studenților de la Universitatea de sport către cealaltă.
„Implementarea prezentei hotărâri de Guvern se va realiza în mai-august 2024 și intră în vigoare peste o lună de la data publicării”, se spune în textul documentului.
Rectorul Universității de Educație Fizică și Sport, Viorel Dorgan, cere în continuare Ministerului Educației să lase instituția pe care o conduce să activeze separat ca și până acum.
Acesta menționează că va veni cu argumente pentru a convinge factorii de decizie să nu fie aprobat planul de hotărâre, iar în cazul unui răspuns negativ ar putea recurge și la proteste.
VIOREL DORGAN, rectorul USEFS: „Încercăm să convingem factorii de decizie că e greșită soluția asta, vedem în măsura care putem să aducem argumente.
– O să apelați cumva și la proteste?
– Da, în dependență de rezultatul, desigur. Vom întreprinde și alte măsuri, vedem deocamdată, apelăm la măsuri de convingere, așa mai persuasive, intelectual-persuasive”.
Am încercat să luam o reacție de la rectorul Universității de Stat, Igor Șarov pentru a afla dacă universitatea este pregătită și este de-acord să preia USEFS și cum se va întâmpla la modul practic acest lucru, dar în momentul în care realizam acest reportaj, el se afla la ședință și a spus că va reveni cu detalii mai târziu.
Anterior, Șarov a declarat pentru Radio Europa Liberă că nu deține suficiente informații pentru a comenta situația.
Am încercat să luăm o reacție de la ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun la solicitarea conducerii USEFS de a lăsa lucrurile la universitate așa cum sunt și că în caz contrar ar putea să se recurgă la acțiuni de protest, însă acesta nu a răspuns la telefon.
Am telefonat-o și pe comunicatoarea Ministerului, Angela Mutruc dar aceasta a menționat că deocamdată nu ne poate oferi o reacție.
ANGELA MUTRUC, comunicatorul Ministerului Educației și Cercetării: „Haideți să așteptăm mâine ședința de guvern, imediat după ședință în cazul în care va fi aprobat, ministerul va veni cu un comunicat public care va fi reprezentant reprezentanților mass-media și publicat pe site-ul instituției pe pagina de pe social media”.
Amintim că Dan Perciun a declarat cu trei săptămâni în urmă la o întâlnire cu angajații Universității de Stat de Educație Fizică și Sport că fuzionarea va rezolva problemele financiare ale universității și că nimeni nu va avea de suferit.
„Ministerul a fost nevoit să aloce resurse suplimentare pentru ca angajații să nu rămână fără salarii. Fuziunea va permite să consolidăm baza tehnico-materială a instituției și va deschide noi oportunități investiționale, atât din bugetul consolidat al celor două instituții, cât și de la bugetul de stat. Suntem gata să investim 10 milioane de lei adițional anul viitor pentru modernizarea infrastructurii. Fuzionarea va duce, inclusiv, la mai multe investiții în formarea continuă oferită de universitate și va consolida credibilitatea instituției”, a argumentat ministrul.
În reacție, conducerea universității spunea că instituția are resurse din care se poate întreține, cum ar fi cele care vin din din arendarea bazinului sportiv.