Tariful la apă ar putea crește cu 19 lei, începând cu anul viitor, pentru locuitorii din Bălți. „Apă-Canal Bălți” va solicita asta Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Potrivit calculelor întreprinderii municipale, prețul unui metru cub ar trebui să fie de 30 de lei.
VITALIE UNGUREANU, directorul tehnic al întreprinderii „ApăCanal Bălţi”: „Majorarea este necesară, pentru că la moment tariful nu corespunde cheltuielilor care le suportă întreprinderea. Pierderile sunt din momentul când toată tehnica, toate țevile, tot ceea ce este, au depășit uzura peste 100%, pierderi avem 60%, chiar diminuând pierderile cu 30%, nu se vor acoperi cheltuielile din cauza că tariful nu corespunde cerințelor și costurilor care sunt astăzi pe piață. Un preț real care este astăzi cu toate cheltuielile, este 30 de lei”.
În prezent, consumatorii din municipiul Bălți conectați la sistemul centralizat de aprovizionare cu apă achită 11,23 lei pentru un metru cub, iar agenții economici 23,64 lei.
Canal 5 a contactat serviciul de presă al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ca să afle dacă a recepţionat solicitarea Apă-Canal Bălți și dacă da, atunci când va fi examinată. Purtătoarea de cuvânt de la ANRE, Galina Sanduţa, ne-a spus că va reveni cu un răspuns.