1.2 C
Chișinău

Reprezentanții mai multor ministere din R. Moldova vor lucra diplomați la Bruxelles. Cât se va cheltui din bugetul de stat în acest sens | VIDEO

Reprezentanți de la mai multe ministere de la Chișinău ar urma să activeze în calitate de diplomați la Bruxelles. O decizie în acest sens se află la etapa de consultări publice. Pentru activitatea diplomaților, sunt prevăzuți aproape 20 de milioane de lei.

Potrivit notei informative a proiectului, semnat de secretarul general al Guvernului, în cazul unei decizii pozitive a Consiliului European, Republica Moldova va purcede la etapa complexă a negocierilor de aderare la UE, care necesită fortificarea și aprofundarea expertizei țării noastre în discuțiile cu Uniunea Europeană prin suplinirea personalului Misiunii Diplomatice pe lângă Uniunea Europeană conform tematicilor abordate în capitolele de negocieri.

Astfel, în calitate de diplomați vor activa reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Justiției, Ministerului Mediului, Ministerului Mediului, dar și șase diplomați specializați în negocieri. Potrivit autorităților, detașarea experților din ministerele de resort este o experiență aplicată, de asemenea, de statele candidate din Balcanii de Vest, și considerată drept una eficientă în procesul de negociere cu UE.

Potrivit Ministerului de Externe, specialiștii delegați se vor ocupa de pregătirea și organizarea reuniunilor prevăzute de procesul de negocieri, vor contribui la pregătirea materialelor de lucru necesare delegațiilor țării noastre, vor elabora materiale informative referitoare la reuniunile prevăzute de procesul de negocieri și vor monitoriza realizarea acțiunilor asumate de părți. Aceștia vor mai avea responsabilitatea să fluidizeze comunicarea între Chișinău și Bruxelles, se arată în nota emisă de diplomația de la Chișinău.

În anul 2024, pentru activitatea diplomaților care vor reprezenta ministerele Moldovei la Bruxelles, sunt alocate 19,4 milioane de lei. Cei mai mulți bani vor merge pentru cei șase experți de la Ministerul de externe – peste nouă milioane de lei. Reprezentanții celorlalte instituții care urmează a fi detașați în cadrul misiunii diplomatice pe lângă UE, la Bruxelles, vor fi alocați în jur de 1, 5 milioane de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE