Republica Moldova și Ucraina vor putea începe curând negocierile de aderare la UE. Consiliul European a votat joi seara pentru demararea acestui proces. Horărârea a fost luată însă doar de 26 dintre cele 27 de state membre. Premierul Ungariei, Viktor Orban, care s-a opus mai devreme deciziei, a ieșit din sală înaintea votului. Acesta a calificat hotărârea liderilor UE drept o „decizie proastă, scrie digi24. Viktor Orban şi-a anunţat şi dezacordul faţă de un nou ajutor financiar pentru Ucraina, de 50 de miliarde de euro.
Potrivit presei române, 26 din 27 de state membre au acceptat demararea negocierilor pentru aderarea Ucraina și Republicii Moldova la UE după aproape opt ore de discuții. Prezent în sala Parlamentului european, premierul de la Budapesta, Viktor Orban a decis să iasă cu puțin timp înainte ca să fie demarat procesul de vot. Ulterior, el a postat o înregistrate video pe Facebook și a explicat de ce s-a retras.
VIKTOR ORBAN, premierul Ungariei: „Ucraina nu este pregătită să înceapă negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. E o decizie fără sens, irațională și incorectă să înceapă negocieri în aceste condiții. Pe de altă parte, alte 26 de țări au insistat ca această decizie să fie luată”.
Potrivit digi.24, un oficial al UE a confirmat şi pentru BBC că premierul Orban a fost absent din sală în momentul votului, într-o manieră convenită în prealabil şi constructivă.
Ucraina și Moldova sunt abia la a doua etapă din cele trei ale procesului de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că țările trebuie să adopte legislația europeană și să implementeze reforme judiciare, administrative, economice și nu doar, pentru a îndeplini toate criteriile de integrare. În cazul vecinilor români, procesul a durat șapte ani, iar în cazul Turciei încă de desfășoară, cu această țară startul negocierilor fiind dat în 2005, procedurile de aderare fiind demarate cu 36 de ani în urmă.
La câteva ore după ce s-a ajuns la un acord privind începerea negocierilor de aderare, Viktor Orban şi-a anunţat şi dezacordul faţă de un nou ajutor financiar pentru Ucraina de 50 de miliarde de euro, sub formă de subvenţii şi credite, pentru perioada 2024-
2027. ”Dacă vreți bani pe termen lung, o sumă mare de bani, asta trebuie să se facă în afara bugetului comun”, a spus premierul ungar.
Comentând poziţia lui Orban faţă de acest ajutor, premierul olandez Mark Rutte a declarat că „Ucraina nu rămâne fără bani în următoarele săptămâni. Ne-am înţeles cu cele 26 de ţări. Victor Orban, Ungaria, nu au fost încă în măsură să facă acest lucru. Sunt destul de încrezător că putem ajunge la un acord la începutul anului viitor. Ne gândim la sfârşitul lunii ianuarie”, a adăugat oficialul.
În iunie anul trecut, Republica Moldova a primit statutul de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Autorităților de la Chișinău le-au fost înaintate nouă condiționalități pentru a trece la următoarea etapă de aderare – cea a negocierilor. Ulterior, pe 8 noiembrie curent, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru ambele state.