0.5 C
Chișinău

Cu o mână dau, cu a doua iau: Condițiile impuse pentru ajutorul Uniunii Europene destinate Transnistrie

Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova un ajutor de 310 milioane de euro, pe parcursul următorilor doi ani, pentru depășirea crizei energetice. Regiunii transnistrene, acolo unde oamenii au înghețat în propriile case timp de o lună, din partea UE îi sunt destinate 60 de milioane de euro.

Totuși, europenii impun condiții dure pentru accesarea acestor bani, și anume – tarife de piață la gaz și excluderea din pachetul de sprijin a consumatorilor industriali cu consum mare de energie. Autoritățile de la Tiraspol deocamdată nu au reacționat la acest subiect.

Aflat într-o vizită la Chișinău, comisarul European pentru Extindere, Marta Kos, a anunțat despre un ajutor de 310 milioane de euro pentru depășirea crizei energetice din Republica Moldova. Din această sumă 60 de milioane de euro vor merge pentru locuitorii din regiunea transistreană, iar restul – pentru malul drept.

Totuși, banii nu vor ajunge atât de ușor la cei din stânga Nistrului, care timp de o lună au înghețat în propriile case din cauza lipsei de gaz. Europenii le pun condiții dure. Astfel, pentru a beneficia de acest pachet de ajutor transnistrenii trebuie să întreprindă acțiuni concrete, prin care să fie pus la punct un plan asumat de actualizare treptată a tarifelor la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune.

Totodată, companiile mari care exportă produse vor trebui să achite prețurile de piață pentru energie, iar consumatorii industriali cu consum mare de energie vor fi excluși din pachetul de sprijin. de asemenea, se cere un plan de asigurare a respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale în regiune, care va trebui convenit cu Guvernul Republicii Moldova până a primi banii.

La fel, Marta Kos, a mai vorbit o dată despre ajutorul de 1,8 milioane de euro, promis deja de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în campania electorală. Aceasta nu a precizat însă când anume vor ajunge banii în țară, chiar dacă Parlamentul European a aprobat sprijinul pe 30 ianuarie.

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski nu a reacționat deocamdată la ajutorul promis de către Uniunea Europeană și la condițiile dictate pentru accesarea banilor. Anterior acesta a declarat că speră ca după expirarea celor zece zile, în care vor primi gaze din Europa, regiunea va trece la gaze rusești.

Anterior acesta a declarat că speră ca după expirarea celor zece zile, în care vor primi gaze din Europa, regiunea va trece la gaze cumpărate din bani rusești.

Totodată, el a salutat ajutorul acordat din partea Uniunii Europene și a Chișinăului și a precizat că, ”dacă se făcea din timp, era mai simplu”.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE