În condițiile în care regiunea transnistreană se alfă în criză energetică, salariile angajaților Căii Ferate din Moldova nu sunt achitate de anul trecut, Președinția și-a mărit bugetul pentru anul 2025. Potrivit documentelor de pe site-ul instituției cu privire la planificarea și executarea bugetului, pentru anul curent, bugetul Aparatului Președintelui Republicii Moldova a fost aprobat în creștere cu 11 la sută față de anul trecut – de la 38 milioane 209 mii lei, cât era în 2024, până la 42 milioane 488 mi lei.
Am făcut o analiză a cheltuielilor care au crescut în anul 2025, față de 2024 și am constatat că în 2025 pentru remunerarea muncii, s-a stabilit un buget de puțin peste 22 miiloane de lei, pe când în 2024 pentru salarii s-a cheltuit 20 de milioane 371 de mii de lei. Pentru alte plăți bănești ale angajaților în acest an au fost alocate 50 de mii de lei, în timp ce pentru anul 2024 acest capitol de cheltuieli lipsea. În 2025 pentru contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii, președinția a alocat aproape 6 milioane de lei și jumătate, pe când în 2024 au fost alocați ceva mai puțin de 6 milioane.
Se pare că și pentru deplasările peste hotare ale angajaților de la președinție, în acest an vor contribuabilii vor plăti mai mult – 1 milion de lei, față de 800 de mii – în 2024.
Pentru servicii de protocol, președinția și-a aprobat un buget de peste 1 milion, 300 de mii de lei, asta pe când anul trecut, s-au cheltuit 1 milion 20 de mii de lei. O creștere semnificativă a cheltuielilor în anul curent, am constatat-o pentru servicii neatribuite altor aliniate, și anume până la 931 de mii lei, în timp ce anul trecut pentru acestea bugetul era de doar 348 mii lei.
Încă o noutate introdusă în noul buget aprobat pentru 2025 de președinție este procurarea uneltelor și sculelor, inventarului de producere și gospodăresc, pentru care sunt alocate aproape 700 de mii de lei. Anul tecut nu s-au cheltuit bani pentru așa necesități.
Printre noile majorări în bugetului instituției mai remarcăm și alocarea a 2 milioane 300 de mii lei pentru procurarea altor materiale, care însă nu sunt specificate. Pentru comparație – în 2024 la acest capitol s-au alocat doar 320 de mii de lei.”
Remunerarea muncii 22.021 mii lei 20.371 mii lei Alte plăți bănești ale angajaților 50 mii lei – Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii 6.400 mii lei 5.907 mii lei
Deplasări de serviciu peste hotare 1 milion lei 800 mii lei Servicii de protocol 1.131 mii lei 1.020 mii lei
Servicii neatribuite altor aliniate 931 mii lei 348 mii lei Procurarea uneltelor, sculelor, inventarului gospodăresc 695 mii lei –
Procurarea altor materiale 2.300 mii lei 320 mii lei
Am încercat să aflăm de la consilierul președintelui, Igor Zaharov ce anume a justificat necesitatea de a majora bugetul instituției prezidențiale pentru 2025, însă acesta nu ne-a răspuns la apeluri și nici la mesaje.
Între timp, o analiză a bugetului Președinției a făcut canalul de telegram SPPOT. Astfel, potrivit sursei, ”Pentru comparație, în 2021, bugetul Președinției era de 29,7 milioane de lei. Creșterea vine în contrast cu promisiunile Maiei Sandu din campania electorală din 2020, când declara că va reduce cheltuielile instituției prezidențiale.” Canalul a mai citat-o pe Maia Sandu, care spunea în noiembrie 2020 că ”Într-o țară unde majoritatea oamenilor trăiesc sărac, un Președinte responsabil nu se lăfăie în lux.”