Locuitorii din Bălți ar putea plăti tarife de aproape trei ori mai mari pentru serviciile de canalizare. Despre asta scrie presa locală.
Potrivit TV Nord, compania SRL „Glorin Inginering”, care gestionează serviciul a transmis către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică o solicitare pentru majorarea tarifului. Astfel, conform documentului, dacă în prezent, bălțenii achitau pentru un m³ de canalizare 3 lei și 90 de bani, la solicitarea administratorilor întreprinderii, cetățenii ar putea plăti 9 lei și 95 de bani pentru metru cub.
Potrivit presei locale, în cadrul ședinței cu administratorii întreprinderilor municipale, directorul compnaniei care a solicitat majorarea a declarat că, ajustarea tarifelor este rezultatul creșterii prețurilor la energia electrică.
Ținem să menționă, că lanțul scumpirilor s-a declanșat ireversibil de la începutul anului. Pe lângă creșterea tarifelor la gazele naturale au urmat scumpiri în lanț și a serviciilor. Astfel, că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a majorat și tarifele la căldură pentru consumatorii din Bălți. Pentru cetățenii deserviți de ”CET-Nord” prețul căldurii centralizate a crescut cu 307 lei. Astfel, consumatorii plătesc 2.126 lei/Gcal, față de 1.819 lei, cât a fost până acum.