-0 C
Chișinău

În pofida reacțiilor și criticelor, fracțiunea PAS a înregistrat Hotărârea de Parlament privind desfășurarea referendumului republican constituțional | VIDEO

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate a înregistrat Hotărârea de Parlament privind desfășurarea referendumului republican constituțional.

Plebiscitul urmează să aibă loc pe data de 20 octombrie 2024, iar cetățenii vor răspunde la întrebarea ”Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

După ce hotărârea va fi votată în plenul Parlamentului, aceasta va fi transmisă Comisiei Electorale Centrale. Anterior, decizia Curții Constituționale de a da undă verde pentru modificarea Constituției prin referendum a stârnit reacții și critici în rândul experților.

Doctori în drept și avocați au declarat că desfășurarea plebiscitului nu este legitim, iar modificarea Constituției prin acest această formă este o escrocherie politică și juridică.

Mihai Corj, de exemplu, președintele asociației juridice Lex Scripta, a spus că societatea civilă și liderii de opinie au primit prea puțin timp pentru a se expune asupra proiectului și că referendumul ar putea atenta la statutul de suveranitate al țării.

Totodată, organizarea referendumului în aceeași zi cu alegerile prezidențiale a fost criticată de mai mulți politicieni, printre care deputați din opoziție, și lideri ai unor partide extra parlamentare, unii dintre care au declarat că PAS vrea să-și promoveze astfel imaginea.

Asociația Promo-LEX, de asemenea, a recomandat Parlamentului să-și revadă decizia de a desfășura referendumul republican în aceeași zi cu alegerile parlamentare sau prezidențiale. Potrivit organizației, subiectul integrării europene este unul de interes public strategic pentru Moldova și „nu trebuie „monopolizat” în scop electoral de o anumită forță politică”.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE