Activitatea Partidului Politic Şansă ar putea fi sistată pe un termen de până la şase luni în cazul în care reprezentanţii formaţiunii politice nu vor prezenta rapoartele financiare din campania electorală din noiembrie. Despre asta a anunțat ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. În replică, președintele formațiunii susține că va pune la dispoziție toate informațiile atunci când i se va solicita oficial acest lucru.
Veronica Mihailov-Moraru susține că Ministerul Justiției urmează să solicite de la Partidul ”Șansă” prezentarea în timp de cinci zile a rapoartelor financiare din campania electorală din noiembrie 2023. În caz contrar, ar putea fi limitată activitatea partidului pe un termen de până la șase luni cu aplicarea mai multor restricții.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministra Justiției: „Proiectul de răspuns a fost pregătit, urmează a fi expediat în zilele următoare.
– Asta înseamnă că inclusiv ar putea…
– În cazul în care nu se vor conforma, nu vor prezenta documentele financiare solicitate pe care sunt obligați să le prezinte conform legislației în vigoare, atunci vom avea dreptul de-a aplica prevederile articolului 21 cu privire la lege cu privire la partide ce ține de limitarea activității pe o perioadă de timp”.
Președintele Partidului ”Șansă” declară că toate rpoartele financiare au fost prezentate organului electoral, iar dacă va fi necesar informațiile vor fi prezentate și Ministerului Justiției în urma unei adresări oficiale.
ALEXEI LUNGU, președintele Partidului ”Șansă”: „Le recomand celor care spun că noi n-am raportat să se uite pe pagina CEC-ului, acolo unde sunt publicate rapoartele Partidului ”ȘANSĂ”. Atunci când vom avea o scrisoare oficială din partea Ministerului Justiției, evident că vom răspunde și vom oferi datele pe care le solicită. Deocamdată, asta e tot ce pot declara astăzi”.
Amintim că, acum o lună, Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției pentru a obliga Partidul Șansă să prezinte informațiile necesare pentru efectuarea controlului complex al finanțării campaniei electorale din toamnă. CEC a menționat atunci că reprezentanții partidului nu au cooperat cu autoritatea electorală, nu au dat curs solicitării de a se prezenta la sediul Comisiei și nu au prezentat actele care le-au fost cerute.
Într-o declarație pentru Canal 5, secretarul CEC, Alexandru Berlinschi a spus că formațiunea a fost invitată la ședința din 14 februarie, dar nu a dat curs, iar ulterior, a fost informată despre hotărârea aprobată. Berlinschi a mai precizat că în cazul în care formațiunea prezintă raportul financiar Ministerului Justiției nu riscă nicio sancțiune.
Partidul Șansă susține însă că nu au fost notificați oficial despre ce rapoarte financiare ar trebui prezentate.