Până la sfârșitul lunii mai, Consiliul Superior al Procurorilor ar putea selecta un candidat pentru funcția de procuror general. Despre asta a anunțat președintele CSP. Dumitru Obadă mai spune că regulamentul de selectare a noului acuzator-șef va fi revizuit pentru a ajunge la o formulă mai clară în ceea ce privește evaluarea candidaților.
Președintele CSP, Dumitru Obadă a spus în platoul TV8 că săptămâna viitoare se va lucra la noul regulament pentru funcția de procuror general, astfel încât în luna aprilie să fie lansată competiția.
DUMITRU OBADĂ, președintele CSP: „Noi ne-am propus să revizuim regulile procesuale ce vizează desfășurarea concursului, în special subiectul privind evaluarea candidaților. Este important de a avea reguli mai clare. Se propune regula medianei, excluderea punctajului maxim/minim dacă decalajul este prea mare în coraport cu ceilalți membri ai CSP care au oferit punctaj la criterii. Nu știu, poate prin votul majorității să fie exclusă fișa evaluatorului care nu rezonează cu opinia relativă a majorității. De asta, eventual săptămâna viitoare vom lucra la regulament, nu cred că sunt necesare intervenții tranșante, doar de clarificat cum evaluăm”.
Astfel, potrivit lui Obadă, Consiliul Superior al Procurorilor ar putea selecta un candidat pentru funcția de procuror general până la sfârșitul lunii mai.
DUMITRU OBADĂ, președintele CSP: „Vom face un exercițiu practic, dacă noi lucrăm săptămâna viitoare sau maxim două săptămâni la regulament, urmează ulterior în ședința Consiliului să aprobăm noile reguli, le vom consulta și cu partenerii de dezvoltare și la început de aprilie ar putea fi lansat concursul. În 30 de zile persoanele interesate aplică, după care are loc procedura de control: CNI, ANI, SIS, alte autorități ale statului, astfel încât în luna mai să putem examina admisibilitatea și interviul”.
Amintim că în 28 februarie, CSP a anulat concursul pentru funcția de procuror general, la care Octavian Iachimovschi a acumulat cel mai mare punctaj – 8,53.
Conform calculelor preliminare, pe locul doi s-a clasat Igor Demciucin, cu 8,19 puncte, iar pe locul trei – Ion Munteanu, care a obținut 8,16 de puncte. Președintele CSP, Dumitru Obadă, a spus atunci că a fost constatată o discrepanță semnificativă în punctajul acordat candidaților.
Membra CSP Olesea Vârlan i-a oferit cel mai mic punctaj procurorului general interimar, Ion Munteanu – 3,5 puncte și cele mai multe puncte procurorului Igor Demciucin – 9,3. Vîrlan a explicat că l-a depunctat pe Munteanu din greșeală și a renunțat la funcția de membru al CSP.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin a anunțat că va investiga personal circumstanțele în care a fost desfășurat și anulat concursul pentru ocuparea funcției de procuror general, la care, adjunctul său acumulase cel mai mare punctaj și urma să fie evaluat de Comisia Vetting.