Blocul politic „Victorie” a venit cu o reacție după ce procurorii au solicitat arestarea Svetlanei Popan.
Astfel, într-o postare pe Telegram, formațiunea politică a declarat că:Ea se află deja sub interdicție de a părăsi țara, îndeplinind cu bună credință toate cerințele și participând la ședințele de judecată — în ciuda acestui fapt, procuratura încearcă să obțină arestarea ei. Fără motive întemeiate și cu încălcări flagrante ale legii. Cererea va fi examinată astăzi, 7 aprilie, la judecătoria Buiucani.
Apărării nu i-au fost puse la dispoziție materialele din timp, așa cum prevede legea. Iar avocatul statului știa deja despre intenția de a o aresta pe Popan, ceea ce pune sub semnul întrebării independența acestuia.
Puterea actuală eliberează infractori condamnați, însă sunt gata să-i închidă pe cei care pur și simplu au curajul să spună adevărul. Aceasta este un atac direct asupra opoziției și o încercare de a-i limita participarea la alegeri. Această caz este unic. Există zeci de dosare penale împotriva reprezentanților blocului „Victorie”. Scopul este evident: a intimida, paraliza, a-i face să tacă”, se arată în declarația blocului politic „Victorie”.
Mai mult decât atât, formațiunea condamnă acțiunile puterii pe care le califică drept crime împotriva poporului și apelează la procurori și judecători să se întoarcă la statul de drept și să nu devină complici la „crimele comandate de Maia Sandu și PAS”.