Anatolie Falca, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), și-a depus demisia la cererea prim-ministrului Dorin Recean. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA chiar de către Falca.
„Da, am acceptat. Sunt ofițer. Ordinele se execută, nu se discută”, a declarat acesta.
Demisia vine pe fundalul scandalului iscat în jurul Legii Amnistiei, care a culminat cu excluderea deputatei Olesea Stamate din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).
Pe 4 aprilie 2025, PAS a anunțat excluderea Olesei Stamate atât din partid, cât și din fracțiunea parlamentară, cerându-i totodată să renunțe la mandatul de deputat. În replică, Stamate a declarat că a primit decizia cu înțelegere și că are conștiința împăcată: „Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale.”
Decizia formațiunii a fost determinată de valul de critici apărut în urma eliberării din penitenciar a mai multor condamnați pe viață. Modificările legislative care au permis acest lucru au fost promovate de Stamate încă din 2022, inclusiv ajustări aduse Legii amnistiei.
Fostul premier și lider al PLDM, Vlad Filat, a comentat dur situația, afirmând că „Olesea Stamate este doar o piuliță într-o guvernare incompetentă”. Acesta a subliniat că, deși Stamate a propus modificările, legea a fost votată de toți deputații PAS: „Acum ne întrebăm, ei citesc vreodată ce votează? Și dacă citesc, ei măcar înțeleg ceva?!”
Primarul capitalei, Ion Ceban, a reacționat la rândul său, afirmând într-un video postat online că ceea ce s-a întâmplat este „extrem de grav” și i-a îndemnat pe guvernanți să-și dea demisia: „Mamă de incompetenți ce sunteți, ați pus în pericol securitatea națională!”
Tensiunile s-au resimțit și în Parlament, unde replicile tăioase nu au întârziat. Deputatul socialist Grigore Novac a acuzat PAS că „a dat cu nasul în greblă” votând proiectul care a dus la eliberarea unor criminali periculoși. La schimb, deputatul PAS Igor Chiriac a pledat pentru identificarea unor soluții, spunând că astfel de situații trebuie evitate pe viitor. „Nu umblați cu minciunica, că eu vă prind repede”, i-a răspuns Novac.
Printre cei eliberați se numără Alexandr Sinigur, condamnat la închisoare pe viață în 2006. La scurt timp după scandal, acesta a fost reținut într-un alt dosar, fiind bănuit de omor. Stamate a explicat că în 2008, Codul Penal a fost modificat de PCRM, iar pedepsele pentru infracțiunile comise de Sinigur au fost reduse.
Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a criticat dur guvernarea: „După grațierea traficanților de droguri, guvernarea a deschis ușa Penitenciarului Nr.17 și pentru interlopii condamnați pe viață. Pe ce temei? Cine va răspunde dacă recidivează?”
Veronica Dragalin, fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, a comentat și ea deciziile legislative recente: „A fost necesar Parlamentul să reducă pedeapsa pentru unele infracțiuni grave și deosebit de grave de corupție în 2024?”
În același context, și sentința lui Denis Russu – implicat în atacul armat asupra încasatorilor de la magazinul „Metro” din 2014 – a fost revizuită.
Un alt caz notoriu este cel al lui Iurie Radulov, alias „Babior”, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor. Acesta a părăsit Republica Moldova după ce a fost eliberat.
Pe fondul acuzațiilor, Olesea Stamate a dezmințit informațiile conform cărora tatăl său, Coval Vladimir, ar fi fost avocatul lui Radulov. Ea a precizat că acesta a reprezentat temporar solicitarea privind aplicarea amnistiei, care a fost refuzată de instanțe. „Orice interes personal al meu sau al apropiaților mei este doar o bârfă lansată public ca să mă discrediteze”, a afirmat ea.
În total, 24 de condamnați la închisoare pe viață au beneficiat de revizuirea sentinței, dintre care 9 au fost eliberați în perioada 2024–2025.