Un șofer din Republica Moldova a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul în stare avansată de ebrietate. Printr-o sentință recentă a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, acesta a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, iar dreptul său de a conduce a fost anulat.
Instanța a decis suspendarea parțială a unui an din pedeapsă, stabilind o perioadă de probațiune de un an, sub supravegherea autorităților competente.
Potrivit probelor acumulate în cadrul urmăririi penale, la data de 4 februarie 2025, în jurul orei 21:30, bărbatul a fost surprins conducând un automobil „Opel Astra” prin localitatea Cobîlea, raionul Șoldănești, având o alcoolemie de 0,71 mg/l în aerul expirat, conform testului efectuat cu aparatul „Drager”.
Procesul penal și judecarea cauzei au durat mai puțin de două luni. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția, beneficiind astfel de o reducere a pedepsei.
Procuratura Generală a precizat că sentința nu este definitivă și poate fi contestată prin apel.