5.5 C
Chișinău

Tragedie în Armata Națională: Un militar în termen și-a pierdut viața în cazarmă, în circumstanțe neclare |VIDEO

Soldații armatei naționale mor fără să participe la război. Încă un ostaș a decedat, în circumstanțe, deocamdată, neclare. Instituția nu oferă detalii și nici nu răspunde la întrebările noastre legate de subiect.

Prin urmare, până la această oră, se știe doar că, militarul, incorporat anul trecut, și-ar fi pierdut cunoștința, astăzi, în cazarmă, în timpul pauzei. Sosiți la fața locului, medicii nu au putut decât să constate decesul subit al tânărului.

Soldații armatei naționale mor fără să participe la război. Încă un ostaș a decedat, în circumstanțe, deocamdată, neclare. Instituția nu oferă detalii și nici nu răspunde la întrebările noastre legate de subiect.

Prin urmare, până la această oră, se știe doar că, militarul, incorporat anul trecut, și-ar fi pierdut cunoștința, astăzi, în cazarmă, în timpul pauzei. Sosiți la fața locului, medicii nu au putut decât să constate decesul subit al tânărului.

Ministerul Apărării a anunțat că medicul unității a acordat primul ajutor și a solicitat ambulanța, dar la fața locului s-a constatat decesul subit al tânărului. O comisie specială a Armatei Naționale investighează incidentul, iar cauzele decesului vor fi stabilite de medicii legiști.

Am încercat să obținem mai multe informații despre tragicul incident, circumstanțele exacte în acre a avut loc, cine este responsabil pentru viața soldaților într-o unitate militară și dacă va fi vreo persoană trasă la răspundere, însă, reprezentanții Armatei Naționale nu au răspuns apelurilor noastre telefonice.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Ala Diaconu, ne-a recomandat să îi trimitem un mesaj, ceea ce am și făcut, dar, după ce l-a citit, nu a mai revenit cu un răspuns. În plus, am încercat să aflăm dacă în cazurile anterioare în care soldați au decedat în circumstanțe similare a fost atras la răspundere vreun comandant al unității militare.

Precizăm că nu este pentru prima dată când un soldat își pierde viață în Armata Națională. În luna aprilie 2024, un militar în termen a decedat la unul dintre poligoanele din țară, unde s-ar fi sinucis cu arma din dotare. Iar în luna septembrie a anului trecut, un alt ostaș s-a rănit mortal, tot cu arma din dotare. În total, în presă s-a scris despre patru decese produse anul trecut în Armata Națională, fiind vorba de soldați aflați în timpul executării serviciului.

Cu toate acestea, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, nu a oferit niciodată informații clare cu privire la cine a fost atras la răspundere pentru pierderea de vieți în astfel de tragedii. Deși numărul incidentelor de acest tip a crescut semnificativ în ultima perioadă, autoritățile nu par să ia măsuri eficiente pentru asigurarea siguranței militarilor.

În schimb, în timp ce viețile soldaților sunt puse în pericol, se alocă sume uriașe, sute de milioane de lei, pentru înarmarea Moldovei și construirea noii baze militare de la Băcioi. Prin urmare, apare întrebarea: de ce se investesc atât de mulți bani într-un proiect militar, în timp ce nu se iau măsuri adecvate pentru protejarea celor care își riscă viața în serviciul țării?

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE