De cinci ani, locatarii unui bloc din Chișinău sunt terorizați de unul dintre vecini, mai exact de persoanele care-l vizitează pe acesta. Din cauza lor, oamenii se tem să-și lase copiii fără supraveghere. Niciun sistem de închidere electronică, nici teritoriul închis sau gardul înalt nu reușesc să le oprească drumu indivizilor suspecțil către ușa de la ultimul etaj. Mai mult, în scara blocului sunt adesea găsite seringi, fiole și dispozitive pentru fumat. Iar cel mai grav e că nicio plângere făcută autorităților nu a avut vreun rezultat.
OLESEA, locatară
– Această problemă persistă de vreo 6 ani, problema de bază este că aici, în permanență vin persoane dubioase, respectiv ne este frică pentru copii noștri pentru noi, noi ca femei când intrăm în curte respectiv ne este frică fiindcă, ei stau în permanență lângă ușa scării ori în scară chiar, consumă ori mai pe scurt noi ne temem fiindcă, ei stau în permanență aici
TATIANA, locatară
– Vin și noaptea, vin și dimineața, sună pe la interfon, deci, mereu aceiași problemă.
Potrivit locatarilor clădirii, ”oaspeții” agresivi și neinvitați au provocat de mai multe ori conflicte.
DUMITRU, locatar
– În primul rând, mă pun în gardă persoanele care vin aici. De el, personal, nu mă tem. Este pașnic, până acum nu a avut conflicte cu nimeni. Dar se ceartă cu aceștia – oamenii care vin la el. Chiar și eu am avut o întâmplare cu ei. Aruncam gunoiul și stăteau trei persoane după colț. I-am întrebat calm: ce faceți aici?
Cuvânt după cuvânt – a început și nu s-a terminat fără bătaie.
Indivizii străini care intră în bloc lasă în urma lor mizerie și seringi folosite după ce și-au injectat droguri, sunt convinși locatarii.
STELA, administrarea blocului
– Imaginile astea sunt aproape mereu aici. Anul trecut, un fost locatar mi-a arătat mult mai multe ascunzișuri de acest fel și a depus o plângere la poliție, cu tot cu probe, dar nu s-a întâmplat nimic în legătură cu cererea lui. A fost inspectorul de sector, care a venit câteva zile mai târziu și a interogat toți locatarii din această scară și din scara 2, dar nu s-a făcut nimic în cazul ăsta.
TATIANA, locatară
– Da, am văzut seringi aruncate, am văzut oameni care se aflau într-o stare absolut neadecvată.
-Cum arătau?
-Mulți dintre ei, de exemplu, narcotraficanții, frecvent privesc în sus, au un comportament și o mișcare absolut ciudate, care îți dau de înțeles că au consumat ceva. Pot să spună ceva jignitor sau să te insulte, și asta reprezintă un pericol. Dacă le răspunzi, există riscul să fii agresat. De aceea, încercăm să evităm astfel de persoane cât mai mult posibil.
Din această cauză, oamenii trebuie să-i însoțească pe cei mici peste tot, chiar dacă sunt destinații spre care copii ar putrea merge singuri.
DUMITRU, locatar
– Avem copii, acuș vine vara. Uitați, vedeți locul de joacă. Trimit copilul la magazinul de peste drum, uneori pe la 5-6 seara, iar atunci aceștia încep să se adune aici. Îmi fac griji pentru copilul meu, pentru că acești indivizi se comportă urât, chiar și cu adulții, inclusiv cu femeile. Nu mă îngrijorez doar pentru copilul meu, ci pentru toți copiii.
Echipa noastră de filmare a mers la etajul unde locuiește persoana care provoacă tulburări, însă nimeni nu ne-a deschis ușa. Mai târziu, acesta a ieșit și ne-a spus că nu înțelege de ce vecinii sunt atât de agresivi cu el, menționând că se consideră și el o victimă a vizitelor nocturne.
ION, locatar
Nu, nu vând droguri. Am câțiva prieteni care vin la mine, asta e tot. Da, uneori le arunc cipul, vin la mine. Dar sunt aceleași persoane – trei sau patru oameni.
Dau cheia de la intrare doar prietenilor mei, sunt trei, patru, cinci oameni și atât… Restul – nu știu cum să mă scap de ei. Vin la mine pentru că știu că și eu consum, și vin și îmi cer: dă-mi puțin, înțelegi? Asta e tot.
Totuși, locatarii sunt convinși că vecinul nu este doar un consumator de droguri, așa cum susține el, ci și un adevărat dealer, lucru susținut de multe dovezi, spun ei. Printre acestea se numără înregistrări video în care prietenii lui Ivan, atunci când observă camera, îi arată deschis ampule și îi transmit seringi noi.
Stela, administratorul clădirii, povestește că poliția a fost alertată aproape în fiecare zi și că au fost trimise sesizări către toate instituțiile competente, însă totul a fost în zadar.
STELA, administratorul blocului
– Noi nu mai credem în poliție, nu știm unde să ne mai adresăm, la cine și în cine să mai avem încredere în acest stat. Și eu consider că el este protejat de o persoană influentă din stat, deoarece nu se iau măsuri. Am transmis anul trecut la PCCOCS, la antidrog și la Ministerul de Interne, dar nu s-a luat nicio măsură absolută.
RUS DUMITRU, locatar
– Poliția nu acționează. Am impresia că îl protejează
VICTOR, locatar
Vă spun exact ce face el. El vinde substanțe interzise și atât. Ce probe mai trebuie? Iată, eu uneori am pe telefon seringi, fac mizerie în bloc și tot așa mai departe, eu nu înțeleg la poliție ce probe mai are. Când ei prind pe cineva prin oraș cu un pliculeț mic pe subt un copac arată la televizor așa. Aici ce probe mai trebuie ca să ia măsuri
TATIANA, locatară
– Să nu mai fie așa, domnul să fie pedepsit, dar uneori avem senzația că este protejat de cineva, pentru că, de atâta timp, se încearcă să se rezolve problema, am scris și la poliție, dar nu se mișcă nimic. Noi am dori să fie pedepsit și să nu mai avem toți vizitatorii neinvitați în curtea noastră și în scară, unde se face o dezordine totală.
Polițistul de sector a declarat pentru Canal 5 că nu este împuternicit să răspundă la acuzațiile locatarilor, conform cărora autoritățile protejează consumatorii de droguri. De asemenea, el a precizat că ancheta în acest caz este gestionată de Inspectoratul Botanica.
DUMITRU, polițist în cadrul IP Botanica
-Mulți dintre locatari sunt convinși că acest Ion este protejat de cineva.
–Am înțeles. La noi sunt materiale în procedură, dar mai multă informație nu pot să vă ofer.
– Conform procedurii, nu am dreptul să vă dau nicio informație, adresați-vă la biroul de presă al IGP, ei vă vor furniza informațiile.
În acest moment, cazul este în curs de investigare.
Am contactat Inspectoratul de Poliție Botanica pentru a discuta cu anchetatorul responsabil de acest caz și a afla stadiul analizei plângerii semnate de mai mult de jumătate dintre locatarii clădirii. Cu toate acestea, nu l-am găsit pe anchetator la fața locului. La telefon, ofițerul Viorel Hârgel ne-a informat că, deocamdată, ancheta este în desfășurare și nu poate oferi informații suplimentare.
– Am putea să ne întâlnim pentru a ne oferi un scurt comentariu pe
această temă? – Nu, nu putem, pentru că aceasta este o anchetă secretă și nu pot divulga informații. După ce voi încheia dosarul, atunci voi putea oferi detalii.
Menționăm că, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătatea Publică, în Moldova numărul persoanelor dependente de droguri crește anual. În prezent, sunt înregistrate aproape 12.000 de persoane dependente de substanțe. De asemenea, specialiștii atrag atenția că, în ultimii ani, numărul adolescenților care consumă droguri sau medicamente psihoactive a crescut semnificativ, aproape dublându-se. Potrivit acestora, fenomenul este cauzat de accesibilitatea sporită a drogurilor și de utilizarea conturilor anonime pe rețelele sociale pentru distribuirea lor.