16.6 C
Chișinău

ULTIMA ORĂ // Dorin Recean propune numirea Doinei Nistor în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării

După demisia lui Dumitru Alaiba, premierul Dorin Recean a anunțat că a transmis către președinte propunerea de numire a Doinei Nistor în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.

„Am transmis […] propunerea de numire a doamnei Doina Nistor în funcția de ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării. Doina Nistor are peste 20 de ani de experiență în dezvoltare economică și transformare digitală în Republica Moldova”, a declarat Recean.

Premierul a subliniat că Nistor „a condus proiecte majore în sectoare-cheie, precum tehnologiile informaționale și comunicații, turism, vinificație, industria ușoară, inginerie, securitate cibernetică și industrii creative”.

Doina Nistor a avut o implicare semnificativă în proiectele USAID din Republica Moldova, ocupând funcții de conducere în diverse inițiative menite să sporească competitivitatea și dezvoltarea tehnologică a țării.

În ultimii 12 ani, ea a deținut poziții de management superior, inclusiv cea de Deputy/Chief of Party pentru proiectele de competitivitate finanțate de USAID în Moldova, gestionând și implementând strategii de dezvoltare economică.

Unul dintre proiectele notabile este Moldova Future Technologies Activity (FTA), unde Doina Nistor a fost Chief of Party. Sub conducerea sa, FTA a fost recunoscută în 2023 cu premiul USAID Digi Award pentru sprijinul acordat unei companii moldovenești în domeniul tehnologiilor digitale.

De asemenea, ea a contribuit la lansarea Mediacor, un hub dedicat inovării în industria media prin tehnologie, inițiat în 2021 prin efortul comun al USAID și al altor parteneri.

Urmează ca președintele să analizeze propunerea și să emită decretul de numire.

telegraph.md

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE