Cunoscut pentru războiul cu ștampile și hârțoaje, pe care, se pare, l-a dus doar pe rețele de socializare, Dumitru Alaiba pleacă din funcția de Ministru al Economiei și Digitalizării. El a făcut anunțul într-o postare de Facebook în care a scris că ședința de miercuri a Guvernului este ultima la care participă. Demnitarul, mandatul căruia a fost marcat de plecarea mai multor companii din țară, nu a menționat motivele ce l-au făcut să demisioneze, dar a scris în postarea sa că ”acum este nevoie de următorul pas”.
Deși a vrut să sugereze că nu renunță la actul guvernării, și probabil să-i liniștească pe cei care-i regretă decizia, cu toate că nu s-au observat din ăștia, postarea sa de pe rețelele de socializare a stârnit un val de comentarii, multe dintre care critice. Dorin Recean, anunțând în cadrul guvernului plecarea lui Alaiba, i-a mulțumit pentru eforturile depuse în această funcție.
Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării
Economice și Digitalizării, și-a anunțat demisia. Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta a scris că merge la ultima ședință de guvern.
”Au fost doi ani jumătate de muncă enormă, în care am dat toate cunoștințele și energia mea ca să mișcăm lucrurile înainte. Acum este nevoie de următorul pas. Voi continua să servesc interesele țării oricât va fi nevoie și oriunde voi fi. Am pus fundamentul stabilității economice și, la această etapă, cred că este nevoie de un impuls nou, care să accelereze procesele începute pentru a asigura creștere economică”, a menționat Alaiba pe Facebook. Deși nu se vede nici urmă de fundament în economie, așa cum a afirmat demnitarul PAS.
Postarea sa a stârnit un val de comentarii, multe dintre care critice. Unul dintre internauți a scris că au fost ”doi ani de muncă enormă în defavoarea acestei țări. Să dorească cineva să facă mai mult rău acestei țări decât ai făcut tu, Dima, cu certitudine nu reușește. Tu te duci acum, dosarele te ajung din spate cât de rapid”.
Iar într-un alt comentariu se spune că,”ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, fuge de pe corabia care se scufundă.
Prea târziu!” Totodată, o altă internaută la întrebat ”de ce toți plecați, vă speriați de greutăți sau cedați în fața dușmanilor?”
Dima a plecat, Dima nu mai este. Dar nu tu Dima ne promiteai creștere economică de 10 la sută? unde te-ai dus Dima și ai lăsat țara aceasta cu 0,6 creștere economică. Drum bun, Dima.
Chiar dacă inflația rămâne o provocare pentru țara noastră, prețurile nu s-au echilibrat, iar economia este aproape în colaps, Dorin Recean, șeful guvernului, principala instituție din stat, care răspunde de gestionarea economiei naționale, susține că este mulțumit de activitatea ministrului Economiei, Dumitru Alaiba. Un specialist mai bun decât altul.
DORIN RECEAN, premierul Republicii Moldova
Un efort enorm în condițiile de astăzi să asigurăm stabilitatea economică, dar foarte important, săptămâna trecută pentru prima dată în ultimii, de la independență încoace, noi avem o apreciere pozitivă a mediului economic în RM. Dumitru se odihnește două săptămâni și o să vină înapoi cu noi.
Recean nu a anunțat însă cine va conduce în continuare unul dintre cele mai importante ministere ale țării, de parcă nici n-ar conta.
În ce-l privește pe Alaiba, spun unii experții din domeniu, acesta pleacă într-un context în care economia se află la pământ, fiind susținută în continuare, ca și până acum, de remitențele moldovenilor din diaspora. Deci, nu s-a realizat nicio reformă semnificativă care să fi relansat economia și industria, pentru ca Moldova să nu mai depindă de ajutoarele externe.
Ministrul Economiei a reușit să distrugă însă ceea ce funcționa. El a lichidat patenta de întreprinzător pentru comercianții cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri, pavilioane și autovehicule, iar zeci mii de oameni au rămas pe drumuri. În același timp, în loc să se laude cu investiții semnificative și contracte de milioane, Alaiba s-a mândrit cu faptul că Moldova a exportat puțin usturoi în Europa. Nu știm dacă, prin asta, i-a ajutat tare pe producătorii autohtoni, dar pe cumpărători sigur nu, pentru că și acum, pe rafturile magazinelor din țară, practic nu găsim usturoi autohton, ci mai degrabă importat din China sau Egipt.
Totodată, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba a scris pe rețelele de socializare că a adunat toate ștampilele din cadrul instituției și le-a încuiat într-un safeu. Precizăm că, pe timpul când Alaiba a fost ministru al Economiei și-au sistat activitate și doi mari investitori străini în Republica Moldova, compania japoneză Fujikura și cea germană Coroplast din Căușeni. Cele două companii au plecat din țara noastră deoarece contractele în baza cărora fabricau cablaje pentru mașini au expirat, iar altele noi nu au fost încheiate. Economiștii au evidențiat de nenumărate ori responsabilitatea ministrului în această situație, din cauza absenței unei strategii clare și a lipsei de eforturi pentru a salva situația.
La fel, Dumitru Alaiba, a fost surprins stând cu ochii închiși și căștile în urechi în timpul unei ședințe a Parlamentului, pe când era deputat din partea PAS, poza ajungând virală pe rețelele de socializare.
În calitate de deputat PAS, în 2022, Alaiba a încasat aproximativ
225.000 de lei de la Parlament, iar în 2023, conform declarației sale de avere, ministrul Economiei a primit un salariu de aproximativ 576.000 de lei de la Guvern.
Amintim că Dumitru Alaiba a devenit viceprim-ministru și ministru al Economiei în Guvernul Gavrilița în 2022, iar odată cu numirea unui nou Executiv și reformarea instituției, în februarie 2023, a preluat funcția de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării în Guvernul Recean. Înainte de a se alătura Guvernului, Alaiba a fost președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. Despre acesta, mulți internauți scriau că ar fi trebuit să plece încă la primele remanieri făcute în guvernul PAS.