Planul unei televiziuni care va emite în limba rusă la Teleradio- Moldova a fost pregătit cu mare grijă și în secret, susțin unii angajați ai TRM. Aceștia afirmă că proiectul a fost inclus în Caietul de sarcini pentru anul curent, la capitolul „Priorități”, fără a exista vreo consultare cu publicul sau reprezentanții instituției.
Directorul TeleFilm Chișinău, cunoscutul prezentator al canalului M-1, Mircea Surdu, scrie într-o postare pe Facebook că acest proiect a fost plasat în Caietul de Sarcini, având scopul ca nimeni să nu-l observe printre numeroasele pagini ale documentului. „Am încercat să explic de ce nu consider că acest lucru este oportun, dar am fost întrerupt și intimidat de Vladimir Țurcanu.
Am insistat ca opinia mea să fie trecută în Procesul verbal al ședinței, iar colega mea, Ludmila Vasilache, care avea aceeași opinie, a fost și ea intimidată. A doua zi, am trimis opiniile domnului Arcadie Gherasim, președintele Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare, pentru a le face publice la ședință, dar le-a pus sub preș.
Le-am trimis apoi tuturor membrilor CSD, dar nu a mai contat nimic, pentru că „Anușka demult vărsase uleiul”, – o frază din romanul lui Bulgacov ”Maestrul și Margarita”, care înseamnă că răul deja a fost făcut. În mesajul său publicat pe rețelele de socializare, Surdu i-a invitat pe oamenii de cultură, politicieni și experți să dezbată acest subiect pe pagina sa de Facebook.