Tragedie în satul Baurci, raionul Ceadîr-Lunga. O fetiță de 11 ani care mergea pe marginea drumului spre școală a fost lovită mortal de un automobil. Nenorocirea a avut loc în această dimineață.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a stabilit că, un bărbat de 74 de ani, care conducea un automobil Renault, din motive necunoscute, deocamdatǎ, a pierdut controlul mașinii și a tamponat un copil care se deplasa pe marginea carosabilului. Fiind testat cu aparatul Drager s-a constatat că șoferul nu era în stare de ebrietate.
Potrivit Inspectoratului Național al Poliției, administrația liceului la care învăța fetița a declarat că aceasta era o elevă silitoare și singurul copil din familie. Accidentul s-a produs pe un segment de drum unde nu exista trecere de pietoni.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție din Găgăuzia, Elena Cașu, a menționat că anchetatorii iau în calcul posibilitatea unei defecțiuni tehnice la vehicul. Poliția a deschis un dosar penal pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.