Pentru a onora memoria eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, înmormântați în localitățile Orhei și Cucuruzenii de Sus, autoritățile locale au lansat o inițiativă deosebită. Cu sprijinul președintelui Comitetului Național „Victoria”, Alexei Petrovici, vor fi instalate plăcuțe comemorative, ce vor purta numele celor care și- au dat viața pe câmpul de luptă, contribuind astfel la păstrarea vie a amintirii lor.
Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în municipiul Orhei vor fi instalate plăci memoriale cu numele soldaților și ofițerilor sovietici care au murit în timpul eliberării orașului.
Autoritățile locale subliniază că această inițiativă are scopul de a permite generațiilor viitoare să aprecieze și să onoreze sacrificiul celor care și-au dat viața pentru un viitor în pace.
TATIANA COCIU, primarul municipiului Orhei – Ne dorim să instalăm trei plăcuțe comemorative cu
numele ostașilor din fosta Uniune Sovietică care au luptat în cel de- al Doilea Război Mondial. Avem listele acestor persoane, 462 la număr, pe care mi le-a înmânat domnul Alexei Petrovici. Misiunea noastră este ca, în cel mai scurt timp, în municipiul Orhei să fie instalate aceste plăcuțe comemorative, astfel încât toată lumea să cunoască istoria țării.
Într-o postare pe rețele de socializare, edilul a declarat că
”În aceste vremuri dificile, când istoria victoriei națiunii noastre în cel de-al Doilea Război Mondial este falsificată, este foarte important să contracarăm ferm propaganda PAS și să păstrăm adevărul istoric.”
Edilul comunei Crihana a menționat că a mai încercat anterior să restaureze monumentul eroilor căzuți din satul Cucuruzenii de Sus, dar proiectul nu a fost finalizat. Totuși, Ion Stratulat este încrezător că, de data aceasta, lucrurile vor merge bine și restaurarea va fi finalizată cu succes în cel mai scurt timp.
ION STRATULAT, primarul comunei Crihana
– Acum doi ani, am încercat, în măsura posibilităților noastre și cu sprijinul administrației publice locale, să restaurăm acest monument al eroilor căzuți. Cu toate acestea, acum vom fi recunoscători dacă, cu ajutorul dumneavoastră, vom putea duce la bun sfârșit acest proiect și, cu adevărat, să restaurăm acest lăcaș de cult. Sper ca, împreună cu dumneavoastră, să reușim în scurt timp să îndeplinim toate obiectivele propuse.
Președintele Comitetului Național „Victoria”, Alexei Petrovici, care a compilat listele cu numele eliberatorilor și s-a oferit să sprijine acest proiect, a declarat că instalarea plăcilor memoriale va contribui la transmiterea istoriei către generațiile viitoare.
ALEXEI PETROVICI, președintele Comitetului Național de Coordonare „Victoria”
– În mai puțin de un an, pe baza documentelor Arhivului Central al Ministerului Apărării al Federației Ruse, am reușit să identificăm peste 450 de nume de soldați și ofițeri ai Armatei Roșii care vor fi comemorate aici, pe acest teren al cimitirului militar, dar și în alte două locații din orașul Orhei pentru ca urmașii să cunoască despre ei, pentru ca locuitorii orașului să îi aducă aminte, pentru care acești soldați și ofițeri și-au dat viața, pentru ca istoria țării noastre să fie păstrată mult timp.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial, după cum subliniază Petrovici, teritoriul raionului Orhei a devenit arena unor bătălii crâncene. Proiectele realizate în colaborare cu administrația locală a municipiului au scopul de a eterniza memoria apărătorilor țării căzuți în aceste lupte. Menționăm că, în Orhei și localitățile învecinate, memoria eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial este păstrată cu respect prin monumente și ceremonii comemorative. ”Monumentele din satul Izvoare, Isacova și Morozeni sunt simboluri ale recunoștinței față de sacrificiile celor care au luptat pentru libertatea și integritatea regiunii”, se menționează pe pagina de internet a Primăriei Orhei.