-4.8 C
Chișinău

Moldova interzice permisele de conducere transnistrene: Șoferii riscă amenzi |VIDEO

Autoritățile din Moldova au interzis conducerea vehiculelor pe teritoriul țării cu permise de conducere eliberate în regiunea Transnistria. Informații în acest sens au fost oferite de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne pentru NewsMaker.

Potrivit portalului, MAI a precizat că permisele de conducere transnistrene nu sunt recunoscute de legislația națională și nu sunt incluse în registrul național al șoferilor.

„Permisele de conducere eliberate în localitățile de pe malul stâng al Nistrului și în Bender nu sunt înregistrate în sistemul automatizat de informații „Registrul de stat al șoferilor de vehicule” și nu sunt eliberate de Agenția Servicii Publice”, au subliniat reprezentanții MAI.

Conducerea fără permis eliberat de organizațiile competente ale Republicii Moldova presupune o amendă de la 1500 la 3000 de lei.

Menționăm că, în prezent, locuitorii din Transnistria, după susținerea examenelor teoretice și practice, pot solicita schimbarea permiselor lor de conducere cu unele valabile conform normelor naționale. Până la începutul acestui an, schimbul putea fi efectuat fără examen, iar mai mult de 40.000 de șoferi de pe malul stâng al Nistrului au profitat de această oportunitate.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE