Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a expediat o scrisoare procurorului general, Ion Munteanu, unde a enumerat motivele care împiedică activitatea normală a instituției. Portalul de știri Telegraph.md a intrat în posesia documentului.
Așadar, Dragalin a scris că, Procuratura Anticorupție investighează din 2022 finanțarea ilegală a partidelor politice, iar mai multe dosare au fost trimise în judecată, printre care cele care îi vizează pe deputații Marina Tauber, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, pe bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul, precum și persoane care ar fi implicate în finanțarea ilegală a Partidului „Șansă”.
La fel, Dragalin spune că obstacolele legislative au împiedicat ancheta pentru aproape un an. Spre exemplu, urmărirea penală a fost împiedicată de lipsa unei legislații care să permită aplicarea măsurilor speciale de investigație în cazul finanțării ilegale a partidelor. Un alt impediment, potrivit lui Dragalin, ar fi imunitatea parlamentară și cea acordată avocaților, care nu permite aplicarea unor măsuri de investigație eficiente. Aceasta a mai scris că procurorii anticorupție se confruntă și cu o lipsă acută de resurse umane.
În prezent, doar 37 de procurori activează în cadrul Procuraturii Anticorupție, față de 48 – în anii precedenți. Dragalin solicită eliminarea imunității pentru deputați și avocați în cazul infracțiunilor de corupție electorală. De asemenea, șefa de la Anticorupție cere suplinirea urgentă a posturilor vacante și dotarea procurorilor cu tehnologia necesară pentru investigări.