Vremurile bune așa și nu ajung la locuitorii Moldovei. Nu există zi să nu dăm de persoane necăjite, rămase singure, cu un venit lunar derizoriu sau pe care nu-l au deloc. Și de parcă toate acestea n-ar fi destule, acum oamenii mai au de plătit și facturi cu sume imense pentru ei. Compensația este prea mică prin comparație cu ce au de achitat.
Speriați de situație, locuitorii satelor moldovenești, conectate la sistemul energetic transnistrean, se împotrivesc trecerii la cel de pe malul drept al Nistrului. În această situație se află și eroina reportajului nostru, povestea căreia i-o aflați acum.
Vremurile bune așa și nu ajung la locuitorii Moldovei. Nu există zi să nu dăm de oameni necăjiți, rămași singuri, cu un venit lunar derizoriu sau pe care nu-l au deloc. Și de parcă toate acestea n-ar fi destule, acum oamenii mai au de plătit și facturi cu sume imense pentru ei. Compensația este prea mică prin comparație cu ce au de achitat. Speriați de situație, locuitorii satelor moldovenești, conectate la sistemul energetic transnistrean, se împotrivesc trecerii la cel de pe malul drept al Nistrului. Într-o luptă zilnică pentru a supraviețui cu o pensie de doar 2000 de lei se află și Pelagheia Muntean, de 73 de ani din satul Copanca, raionul Căușeni. De-a lungul anilor, femeia s-a bucurat de prețurile mai mici ale curentului provenit din stânga Nistrului și refuză să-l accepte pe cel de pe malul drept, mult prea scump pentru ea, spune pensiona.
PELAGHEIA MUNTEAM, pensionară: „50 de ruble, 48-50 de ruble mai mult nu achitam.
-Dumnevoastră economisiți lumina?
-Economisesc. Eu televizorul îl privesc rar. Cu economii trăiesc ca să îmi ajungă, dar nu îmi ajunge. Dar cum să fim cu Chișinăul mai scump. Ascultați, din 2000 mii de lei ce pot să facă un om? Dacă-mi dau ajutor umanitar, am ciorapu, dar dacă nu, de unde? Mie nu îmi ajunge din buzunar. 5 ruble și ceva o să fie lumina atunci de unde banii aceștia să îi iau eu. Cât o să mă mai împrumut atât, primesc dau și tot așa mai departe”.
Nu primește ajutor de la nimeni, un copil i-a murit, iar despre al doilea nu știe nimic. Nu își permite să cumpere prea multă mâncare, deoarece economisește pentru lemne de foc. Chiar și așa, vreascurile nu-i ajung, așa că se încălzește cu sticlele cu apă fierbinte sau de la aragaz, dar numai atunci când face mâncare.
PELAGHEIA MUNTEAM, pensionară: „Lemne nu am, pensia îmi este mică numai 2000 de lei. Mi-au dat mai întâi 3300 de lei apoi mi-a tăiat 1300 de lei și am rămas cu 2000 de lei. Nu îmi ajunge.. Сhiar azi nu avem nici de pâine vă spun cinstit. Eu, noaptea, când nu aveam lemne de foc, nu am avut lemne 2 săptămâni. – Și cum ați trăit? Porneam acest aragaz și așa mă încălzeam. Apoi încălzeam apă. Umpleam cu apă și puneam unde mă doare și adormeam, mă încălzeam. – Cu această sticlă? Da, această sticlă”.
(Mai are ceva timp până să primească pensia, iar ultimii bani rămași în casă sunt suficienți doar pentru o bucată de pâine. Delicatese nu are și nu își mai amintește de mult când a avut parte de ele. În ziua în care am venit să o vizităm, am găsit-o gătind hrișcă, pentru că nu are nimic mai bun.
– Câți lei aveți?
-45 de lei până la următoarea pensie.
– Dar pe ce dată trebuie să primiți pensia? Pe 9 februarie.
– 9 februarie? Uite cu banii aceștia trebuie să trăiesc și i-am împrumutat azi. Eu o să îmi prăjesc hrișcă și apoi o să pun într-un castron.
– Dar aveți produse alimentare?
-Eii de unde. Eu nu am nimic, un cartof nu am. Uitați-vă am puțin ulei, orez și asta este toată mâncarea.
– Din legume nu aveți nimic? ceapă, cartofi?
-Ceapă, cartofi, nu am nimic… Am, mănânc, mâine, nu am, nu mănânc, dar în schimb, lemne mi-am luat.
Nu știe ce va face atunci când satul Copanca va fi conectat la energie electrică de pe malul drept al Nistrului.
PELAGHEIA MUNTEAM, pensionară: „O să mă împrumut o să plătesc. Mă rog la unul, plâng, la altul, poate mi-a da ceva ajutor. -Doar aceste lemne pentru întreaga iarnă? -Eii, o să primesc pensia și o să îmi mai cumpăr. – Pe bucăți vă luați lemne? -După bani, lemnele sunt scumpe”.
Mătușa Pelagheia, la fel ca și alți locuitori ai satului Copanca, se bucură că liderul din Transnistria a reușit să ajungă la un acord pentru reluarea livrărilor de gaz rusesc, moment pe care îl așteaptă cu mare nerăbdare.
