-0.8 C
Chișinău

Imagini ca în filmele de acțiune! O moldoveancă a furat o mașină de sub nasul proprietarului, apoi a făcut accident

O moldoveancă de 37 de ani a furat o mașină dintr-o vulcanizare și a provocat un accident rutier. Totul s-a întâmplat luni, 21 ianuarie, în Dej, județul Cluj, România.

Femeia a trecut prin faţa vulcanizării şi a observat că unul dintre autoturismele parcate în curte avea cheile în contact. Nu a stat deloc pe gânduri, s-a urcat în maşină ca şi când i-ar aparţine, s-a făcut comodă şi s-a pus în mişcare, scrie Observatornews.ro.

Potrivit sursei citate, proprietarul autovehicului, un angajat al vulcanizării, a încercat să o oprească pe șoferiță şi chiar să urce peste ea în mers, dar nu a mers pentru că aceasta a accelerat şi a ieşit la DN.

Ulterior, păgubitul a sunat la Serviciul de Urgență 112, dar a cerut şi ajutorul unui echipaj de poliţie care trecea prin zone. La ieşirea din oraş, moldoveanca a acroşat un autoturism, dar tot nu a oprit. Şi-a continuat drumul pe interzis, pe sens opus printr-un sens giratoriu şi, în cele din urmă, a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat.

A scăpat vie și nevătămată, dar s-a ales cu câteva răni ușoare. Fiind transportată la spital, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost negativ. De asemenea, i-au fost prelevate şi probe biologice pentru a se afla dacă a consumat droguri înainte de a se urca la volan pentru că avea carnet de conducere categoria B, iar până la sosirea rezultatelor va rămâne internată la Psihiatrie.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE