3.9 C
Chișinău

Tăieri ilegale și pescuit neautorizat: Descoperirile recente ale inspectorilor de mediu din nordul țării

Inspectorii de mediu din raioanele de nord ale țării au desfășurat, în ultima săptămână, mai multe razii de control, descoperind multiple cazuri de tăiere ilegală a arborilor, pescuit ilegal, vânătoare neautorizată și transportarea ilegală a materialului lemnos.

Conform unui raport al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, inspectorii IPM Râșcani, pe 15 ianuarie 2025, în colaborare cu autoritățile locale din Mihăileni, au depistat un caz de tăiere ilegală a arborilor de salcâm într-o fâșie forestieră aflată în administrarea primăriei Mihăileni, la granița cu satul Ochiul Alb, raionul Drochia. Făptașii au părăsit locul și au abandonat mijlocul de transport, care a fost ulterior ridicat și transportat la parcarea specială. Autoritățile de ordine sunt implicate în identificarea proprietarului vehiculului, iar alte circumstanțe sunt în curs de investigare.

În alt caz, inspectorii de mediu din cadrul IPM Florești, împreună cu angajații Ocolului Silvic Cuhurești și IP Florești, au efectuat razii pe teritoriul raionului, în cadrul cărora au depistat tăierea ilegală a 10 arbori în pădurea Japca. Au fost întocmite patru procese-verbale pentru încălcarea legislației de mediu, conform articolului 122, alineatul 1 din Codul Contravențional al Republicii Moldova.

În raionul Râșcani, inspectorii de mediu au desfășurat o razie de prevenire și combatere a încălcărilor legislației de mediu, în cadrul căreia au verificat trei echipe de vânători ce practică vânătoare legală de fazani și vulpi. Nu au fost constatate încălcări ale legislației de mediu. Totodată, pe traseul regional R 7, în apropierea satului Hiliuti, a fost oprit un microbuz care transporta material lemnos despicat, fără acte de proveniență, iar un proces-verbal a fost întocmit conform articolului 142, alineatul 2 din Codul Contravențional.

De asemenea, în extravilanul satului Vărațic, au fost identificate două cazuri de tăiere ilegală a arborilor. În primul caz, au fost identificați făptașii și li s-au întocmit procese-verbale conform articolului 122, alineatul 1, iar prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la 432 de lei. În al doilea caz, s-a constatat defrișarea a trei arbori de nuc cu diametrele de 50, 54 și 60 cm, iar autorul a fost presupus a fi un cetățean din satul Vărațic.

În cadrul raziilor pentru combaterea braconajului cinegetic, inspectorii de mediu din IPM Râșcani, împreună cu poliția de frontieră, au desfășurat un raid comun pe lacul de acumulare Costești-Stânca și râul Prut, în apropierea localităților Costești, Duruitoarea Nouă, Duruitoarea Veche și Dumeni. În urma acțiunii, au fost descoperite și ridicate trei plase din monofilament, cu o lungime totală de aproximativ 250 m, dar fără identificarea pescarilor care le utilizau. De asemenea, 12 pescari au fost verificați.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte legislația în vigoare și să contribuie activ la protejarea resurselor naturale ale țării pentru bunăstarea generațiilor viitoare.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE