„Autoritățile moldovenești trăiesc într-o realitate inventată”. Așa a reacționat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, la acuzațiile Chișinăului conform cărora criza energetică din țară ar fi fost provocată de Moscova.
Zaharova consideră că, prin astfel de declarații, Chișinăul încearcă să-și ascundă responsabilitatea pentru politica eșuată în acest domeniu.
Acuzând Rusia de toate situațiile de criză, autoritățile Moldovei preferă să ignore realitatea și să nu-și asume responsabilitatea, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, în cadrul unui briefing de joi. Ea a subliniat că aceasta este „ un răspuns la o nouă serie de atacuri deschise împotriva Rusiei, venite din partea Chișinăului”.
MARIA ZAHAROVA, purtător de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei
Autoritățile moldovenești preferă să nu vadă realitatea, deși înțeleg perfect situația. Ele continuă să trăiască într- o lume paralelă, inventată. Fidelă propriului stil, guvernarea încearcă să paseze asupra țării noastre responsabilitatea pentru provocarea așa-numitei crize energetice, urmând principiul „dacă ceva nu merge bine, de vină este Rusia”.
La 9 ianuarie, serviciul de presă al Guvernului Republicii Moldova a declarat că Rusia folosește locuitorii Transnistriei – vă dați seama până unde s-a ajuns? – într-un joc geopolitic și a caracterizat „Lumea Rusă” prin termeni precum „frig, foamete, abis și întuneric”.
De fapt, așa cum subliniază experții moldoveni, frigul, foametea, abisul și întunericul sunt exact ceea ce au primit locuitorii Moldovei și ai Transnistriei ca rezultat „promis” al politicii criminale și anti-populare a autorităților de la Chișinău.
Întreruperile în alimentarea cu energie electrică au afectat toate categoriile de populație, cu excepția, poate, a funcționarilor guvernamentali – acolo „totul merge conform programului”. Oamenii trec în masă la încălzirea cu lemne, iar numărul îmbolnăvirilor cauzate de hipotermie a crescut brusc. Și toate acestea se întâmplă în Europa, în secolul XXI!
Potrivit purtătoarei de cuvânt a MAE al Rusiei, adevăratele cauze ale crizei energetice din Moldova sunt cu totul altele.
MARIA ZAHAROVA, purtător de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei
Situația și așa dificilă din punct de vedere social și economic a fost agravată de criza energetică, cauzată de oprirea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina. Adevăratele motive sunt clare pentru toți – refuzul Kievului de a prelungi contractul de transport al gazului și refuzul Chișinăului de a reglementa datoria față de „Gazprom”.
Pe rețelele sociale din Moldova, oamenii discută intens despre facturile la utilități. La data de 9 ianuarie, premierul Dorin Recean a declarat că nu există motive pentru creșterea tarifelor.
Dar, așa cum s-a dovedit, a fost o minciună cinică – nu putea fi doar o greșeală. Chiar a doua zi au fost publicate noile tarife la energie electrică și încălzire, cu scumpiri de până la 75%. Este din nou vina Rusiei?
Nu, aceasta este politica Maiei Sandu.
Maria Zaharova afirmă că autoritățile moldovenești își voalează incompetența cu „integrarea europeană”, însă oamenii nu mai cred în aceste justificări. Un exemplu clar este recenta vizită a președintei Maia Sandu în satele rămase fără gaz. Până l momentul edității știrii, autoritățile de la Chișinău nu au comentat în niciun fel declarațiile purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei.