1.2 C
Chișinău

Sindicatele din educație și știință cer creșterea sporurilor cu până la 4000 de lei pentru cercetători și profesori

Federația Sindicală a Educației și Științei cere majorarea urgentă a sporurilor pentru cadrele didactice și științifice. Potrivit unui comunicat de presă motivul ar fi că acest demers nu a fost revizuit încă din 2014, iar la momentul de față nu corespunde efortului depus. Ministerul Educației deocamdată nu a reacționat la solicitarea federației. 

Federația Sindicală a Educației și Științei cere autorităților din Republica Moldova să analizeze urgent solicitarea de a crește sporurile pentru profesorii și cercetătorii din țară. Aceștia susțin că situația actuală afectează grav calitatea educației și a cercetării. La o întâlnire din 14 ianuarie, liderii Comitetelor Sindicale au discutat despre problemele legate de salariile din universități și institutele de cercetare, subliniind că salariile mici demotivează personalul științific.

Potrivit comunicatului, „sporul pentru gradul/titlul științific – 600 de lei pentru doctor în științe și 1100 de lei pentru doctor habilitat – n-a fost revizuit din 2014 și, la momentul de față, nu corespunde efortului depus”. Federația a evidențiat că aceste sume sunt insuficiente pentru a stimula cadrele didactice și științifice să rămână active în domeniu sau să contribuie la dezvoltarea cercetării. Situația este agravată de scăderea numărului de studenți înscriși în școlile doctorale, reducându-se anual cu aproximativ 100 de persoane, ceea ce afectează și mai mult perspectivele de revitalizare a sistemului, se mai precizează în comunicatul Federației Sindicale.

Astfel, liderii sindicali au cerut creșterea sporurilor pentru profesori și cercetători, propunând 2800 de lei pentru doctori în științe și 4000 de lei pentru doctori habilitați. Această solicitare, susținută anterior de Academia de Științe a Moldovei și Consiliul Rectorilor, este considerată importantă pentru a preveni declinul educației și cercetării și pentru a facilita participarea în rețelele europene de cercetare.

„Printr-o decizie pozitivă, guvernarea va sprijini activitatea academică și de cercetare, aplicând stimularea meritorie pentru a motiva comunitatea academică să contribuie la excelența în educație și cercetare”, se arată în comunicatul Federației.

Sindicaliștii consideră că această măsură este vitală pentru a inversa tendința negativă și pentru a oferi un viitor mai bun sectorului educațional și științific din Republica Moldova. Ministerul Educației deocamdată nu a reacționat la solicitarea federației.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, zeci de profesorii au protestat în fața Parlamentului fiind nemulțumiți de salariile mici. Aceștia au cerut să le fie majorate lefele cu 35%, însă, cadrele didactice s-au ales doar cu 15 la sută și nu pentru toți. Creșterea salariilor a fost făcută în funcție de gradele didactice. Ministerul Educației, Dan Perciun, a explicat că o majorare de 35% pentru toți ar necesita un supliment mult prea greu de găsit de către guvern. Asta cu toate că, recent, tot în educație au fost lansate granturi de peste 4,3 milioane de dolari.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE