Dacă vi se pare că se sfârșește lumea pentru că nu vă puteți achiziționa o haină mult dorită sau pentru că nu ați fost vara asta în vacanță, trebuie să știți că toate acestea sunt nimicuri pe lângă provocările cu adevărat titanice pe care le au de întâmpinat unii oameni. Spre exemplu, Mihai, un tânăr de doar 20 și ceva de ani, pe lângă dizabilitatea care-l ține într-un scaun cu rotile, mai are grijă de unchiul său, un bătrân imobilizat la pat. A rămas singur pe fața pământului după ce anul trecut i-a decedat mama, dar nu se plânge. Așa e viața, spune el și merge înainte.
Mihai Stratu, un tânăr de 23 de ani din satul Pojăreni, raionul Ialoveni, este un exemplu viu de curaj și determinare. Suferă de o boală incurabilă încă din copilărie, care l-a imobilizat într-un scaun cu rotile, dar cu toate acestea, refuză să cedeze în fața greutăților vieții.
MIHAI STRATU, locuitor a satului Pojăreni
La mine aici este ca fierul nu îmi dă voie să le întind.
– Foarte greu te deplasezi? -Da, așa prin casă merg pe jos, dar când mă duc pe drum am cărucior.
-Produse cumpăr.
– Și îți ajunge să cumperi produse? Depinde ce cumpăr, dacă îmi iau așa mai puțin îmi ajunge, dacă nu…La mine sunt rupte și încălțămintea și hainele. Uite ce este cu încălțămintea mea. Două zile am încălțat-o.
– Ai procurat-o singur? Da… uite ce sunt cu ele.
– Dar de ce așa? Se roade deoarece eu numai în degete merg și pantalonii la fel sunt așa.
În ciuda dizabilității de care suferă, Mihai nu renunță la unchiul său de 80 de ani, imobilizat la pat, pe care îl îngrijește și, în plus, tot el se ocupă de treburile casei. Anul trecut, și-a pierdut mama, așa că povara pe care o duce în spate a devenit și mai grea, dar cu toate acestea, cu o dârzenie de invidiat, refuză să se lase doborât de singurătate și dificultăți.
MIHAI STRATU, locuitor a satului Pojăreni
– Tu ai grijă și de moșul tău? Noi stăm în doi.
– Dar cum vă descurcați?
-Bine, eu fac focul, eu îmi aduc apă. Eu fac tot ce pot.
-Cât era mama în viață avea grijă de tine?
– Da, avea grijă de mine de moșu. Dacă mama nu este am rămas eu singură.
– Cum să trăiești fără mamă?
-Cum, este greu dar ce să fac, asta-i viața. Toți se duc cu încetul – tata s-a dus, mama s-a dus, ce să facem.
Are o locuință modestă și o pensie de invaliditate de doar 1900 de lei pe lună, dar, cu toate acestea Mihai afirmă că, indiferent de obstacolele cu care se confruntă, viața merge mai departe. Face tot posibilul să se descurce cu toate cheltuielile, așa că economisește la cumpărăturile alimentare și nu gătește în fiecare zi.
MIHAI STRATU, locuitor a satului Pojăreni
Eu am 1900 de lei pe lună, nu poți să faci nimic.
– Dar comunalele le achiți din pensia de invaliditate? Da.
– Și cât achiți comunalele? Depinde cum cheltui lumina, când 200 de lei. Cel mai mult am achitat 750 de lei.
– Ce ai, la moment? Uite, tot ce este aici.
– Aceste produse pe cât timp o să îți ajungă. Eu știu, cred că o lună sau mai puțin poate. Depinde și cum mănânc. Mănânc mai mult îmi ajunge mai puțin. Treburile casei Mihai le face pe târâte.
MIHAI STRATU, locuitor a satului Pojăreni
Cu căruciorul în casă nu pot să intru, scările sunt înalte, căruciorul nu pot să îl pun în casă, trebuie pe jos să merg. Iaca așa.
– Și nu este complicat pentru tine? Dar ce complicat, eu sunt învățat de mic așa. Eu de mic am mers desculță, încălțăminte pe care trebuie să o încalț pe picioare eu încălțam pe mâini. Picioarele mergeau goale. Îmi rodeam unghiile de la picioare.
Viața sa nu este marcată doar de lipsuri, ci și de momente de mândrie, unul dintre care este participarea la un maraton destinat persoanelor cu dizabilități, organizat în Chișinău, unde a obținut medalia de aur.
MIHAI STRATU, locuitor a satului Pojăreni
Când eram la școală…
-Dar pentru ce ai primit medalie?
– Directoarea de la școală mi-a spus că este un maraton în Chișinău. Eu nu am fost niciodată și directoare mi-a zis că dacă vrei să încerci ca prima dată. M-a dus, ne-a dus la restaurant și era peste o mie de copii. Eu eram ultimul ceilalți îi dau înainte și eu care eram ultimul am ajuns primul. În această perioadă dificilă de iarnă, când lemnele pentru foc sunt aproape de final, tânărul visează să uite de grija căldurii, dar și a lipsurilor pe care le au persoanele cu dizabilitate, așa că a făcut o adresare către guvernare.
MIHAI STRATU, locuitor a satului Pojăreni
Eu i-aș zice să mai mărească pensiile nu cu 6%, dar măcar cu 15- 20% ca să putem trăi mai bine. Să avem un trai mai bun și să ajute pe cei care merg în cărucior.
Dar ceea ce își dorește cu adevărat este un scaun cu rotile electric, care să-i faciliteze deplasarea și să-i ofere mai multă independență. Povestea lui Mihai Stratu este o lecție de viață. În fața greutăților, el nu se lasă niciodată învins. Deși viața nu i-a oferit prea multe, Mihai își trăiește zilele cu curaj, sperând că, într-o zi, va avea parte de un trai mai ușor și mai demn.
