Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a știut despre vizita liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, la Moscova. Potrivit lui, deplasarea a fost una privată, dar nu dispune de informații privind rezultatele întâlnirii lui Krasnoselski în Federația Rusă.
Serebrian a mai spus că, la inițiativa Chișinăului, reprezentanții politici ai procesului de negocieri pentru reglementarea situației transnistrene vor purta vineri o discuție în formatul „1+1”.
Deocamdată, nu este clar unde va avea loc întâlnirea, deoarece Tiraspolul insistă ca aceasta să se desfășoare pe malul stâng al Nistrului, în timp ce Chișinăul a refuzat și a propus organizarea întâlnirii la sediul OSCE din capitală. Prin urmare, discuțiile ar putea avea loc în format online.
Menționăm că, astăzi liderul regiunii transnistrene, a declarat într-o conferință de presă, după o vizită de patru zile la Moscova, că Rusia va relua în curând livrările de gaz către malul stâng al Nistrului.
Gazul va fi livrat sub formă de ajutor umanitar, și va fi suficient pentru necesitățile populației și întreprinderilor din regiune, inclusiv pentru încălzire și producția de energie electrică.
OLEG SEREBRIAN, vicepremier pentru Reintegrare
– Altceva decât ce a spus doamna președinte nu pot să comentez, s-a anunțat ieri, a fost poziția anunțată de șefa statului referitor la această deplasare. Nu pot să spun că nu am știut despre ea, dar a fost o vizită privată. Noi am știut de ea ca despre o vizită privată.
Nu au fost fotografii, nu au fost apariții publice cu întrevederi la Moscova, despre aceasta sa anunțat la Tiraspol mai târziu decât sa anunțat la Chișinău. Primul a anunțat Chișinăul, nu putem spune că sa ținut în secret.
– Noi nu am primit nici o notificare despre conținutul discuțiilor pe care le-a avut acolo.