-2.3 C
Chișinău

O nouă zi, noi creșteri de prețuri: Lactatele și carnea de pasăre devin mai scumpe din cauza tarifelor mari la energie

O nouă zi, noi creșteri de prețuri! Mai multe tipuri de produse lactate și carnea de pasăre produsă în Republica Moldova s-au scumpit timp de o săptămână cu 2-5%, transmite mold- street.com. Astfel, fileul de pasăre de la cel mai mare producător de carne de pasăre din Moldova a ajuns să coste 104 lei pentru un kilogram, cu peste 5% mai scump decât preţul vechi iar în cazul lactatelor, de exemplu, smântâna de 30% grăsime de la cel mai mare producător de lactate, JLC a ajuns să coste 30 de lei și 20 de bani, adică, cu 4,1% mai mult decât anterior.

Scumpirile au loc în contextul în care, de la 1 decembrie 2024, s-au majorat cu aproximativ 33% tarifele la gazele naturale, iar de la 10 ianuarie 2025 au crescut cu circa 50% tarifele la energia termică și cu peste 70% prețurile reglementate la energia electrică. În consecință, au crescut costurile de producție ale producătorilor. Un alt factor este necesitatea de a majora salariile angajaților, în contextul creșterii cu 10% a salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2025, mai notează sursa citată.

Amintim că, pe parcursul anului 2024, Fabrica de lactate „JLC”, a majorat prețul unor produse cu aproximativ 3-5 procente în legătură cu scumpirea materiei prime de import pentru fabricarea produselor. Pe parcursul anului 2024, prețurile laptelui și produselor lactate pe teritoriul Republicii Moldova au crescut, în medie, cu 4-6%.

Precizăm că experții economici au atenționat despre declanșarea lanțului de scumpiri la produse și servicii, imediat după majorarea tarifelor la resursele energetice, întrucât producătorii sunt nevoiți să- și ajusteze prețurile la costurile de producție. Totodată, scumpirile vor reduce puterea de cumpărare a cetățenilor.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE