Pensii mici și dificultăți mari. Este realitatea în care trăiesc majoritatea vârstnicilor din Moldova. Majoritatea lor, aproape zilnic, stau în fața unei dileme – să-și ia o bucată de pâine sau medicamentele necesare. Unii rezistă datorită ajutorului primit de la copii. Cei care rămân în grija statului însă sunt condamnați la o viață marcată de lipsuri.
Peste jumătate dintre vârstnicii din Republica Moldova nu au posibilitatea să trăiască decent și, de-a dreptul, luptă pentru supraviețuire. Un exemplu în acest sens este Eugenia Vărzani din satul Lăpușna, raionul Hâncești. La 60 de ani, femeia abia o duce de pe o zi pe alta. Din cauza problemelor de sănătate, nu muncește, iar până la pensie mai are trei ani. Din cauza lipsurilor, înfruntă mari dificultăți, de exemplu, cum să facă față cu doar o sută de lei pe lună?
EUGENIA VĂRZANI, locuitoare a satului Lăpușna
Greutăți am mari dar ce să facem? Sunt multe dar nu ai cui să le spui. Am făcut făină cu aveam de păpușoi, mai faci o mămăligă. Viața merge înainte ce să facem sunt greutăți mari.
-Aici țineți banii? Da.
– 100 de lei? Asta este toată bogăția care o aveți? Da care mi-a adus o femeie, mai mult nu am nimic. -Vați gândit ce vreți să faceți cu ei? O să îi țin în casă așa de o pâine.
Mătușa Eugenia are doi copii cu aceeași soartă. Nu cere nici un ajutor de la ei și încearcă să se descurce de una singură, mai ales că din copilărie știe ce înseamnă să îndure sărăcia.
EUGENIA VĂRZANI, locuitoare a satului Lăpușna Eram prin clasa a șasea și strângeam lemne de pe câmp și aduceam câte un băț și îl tăiam cu mama și îl puneam la dos.
Cu ziua mă duceam. Cu ziua la un om la altul, vedeți că totul este scump. Pe zi în zi se scumpește. Ce să facem?
Trebuie să trăim. Nu vedeți că astăzi este un preț iar mâine este alt preț.
Se hrănește cu ce are și cu ce îi nai aduc oamenii cu inimă mare. Produsele alimentare primite în dar le păstrează ca pe un tezaur și le folosește cu măsură. Nici lemne de foc nu are destule, așa că face focul cu socoteală și doar pentru a dezmorți casa.
EUGENIA VĂRZANI, locuitoare a satului Lăpușna
Fac mâncare pe sărite, dar ce să facem. Mai am puțin.
– Aceste produse v-au dat oamenii, v-au ajutat?
-Da. Aici mă pun pe scaun și fac crenguțe. Aceste sunt lemnele mele.
– Pe cât timp o să vă ajungă aceste lemne? De asta și mă gândesc pe cât. Astăzi să mă credeți că nu am făcut focul. Pun crenguțe câte puțin, pun o căldare apoi rup mărunt. Fac focul tocmai seara pe la șapte.
– Mai economisiți?
-Mai economisesc, de unde să iau dacă nu am.
Aceeași soartă o împărtășește și moșul Sarivan, în vârstă de 80 de ani, din același sat. Chiar dacă primește o pensie, și el economisește în toate. Bunicul povestește că o viață decentă a avut doar în perioada sovietică, când avea un salariu corespunzător și prețuri mici. Are noroc de ajutorul copiilor, pentru că altfel ar fi foarte greu, spune el.
SARIVAN CUZMA, locuitor al satului Lăpușna
Pensia îmi este de 2700 de lei. – Cu această pensie ce vă ajunge? Eii, să nu avut copii…mai trimit, dar nu ajunge.
Înainte primeam bine, 700-800 de ruble rusești și era bani. A fost bine până ce s-a stricat soiuzul gata în 2000 rău și rău și rău. Era bine atunci, tot ieftin dar acum ce.
Atât moșul Sarivan, cât și doamna Eugenia se află mereu într-o dilema, între a-și cumpăra o bucată de pâine pentru a mânca sau a-și procura medicamente de care au atâta nevoie? În fața acestei alegeri dureroase, se simt neputincioși, ca mulți alți vârtnici de la noi, care își văd viața frântă de lipsuri și nevoi nemăsurate.
