Curentul s-ar putea scumpi și în România. După ce autoritățile de la București au convenit cu cele de la Chișinău să livreze peste Prut energie electrică la prețuri preferențiale, dar oricum mai mare decât cel de la Cuciurgan, românii ar putea ajunge în situația de a plăti pentru lumină cu peste 50% mai mult pentru, din luna martie a acestui an. Avertizarea vinde din partea directorului cooperativei Roenergie din România, Marius Pavelea.
Potrivit acestuia, scumpirile riscă să facă energia electrică inaccesibilă pentru multe familii, mai ales pentru cele cu venituri mici.
Potrivit presei de peste Prut, românii se află într-o situație de criză a energiei, iar din martie 2025, liberalizarea completă a pieței ar putea duce la o majorare substanțială a tarifelor pentru curent, cu până la 50%. Această creștere a prețurilor ar putea face ca energia electrică, o resursă esențială pentru viața de zi cu zi, să devină un lux inaccesibil pentru mulți cetățeni din România, în special pentru cei cu venituri mai mici, mai scriu jurnaliștii de la București.
În acest context alarmant, directorul cooperativei Roenergie, Marius Pavelea, o organizație non-profit din România care promovează și sprijină tranziția către surse de energie regenerabilă și sustenabilă, îndeamnă consumatorii să producă singuri propria energie prin panouri fotovoltaice, pentru a evita facturile enorme.
Acest lucru poate deveni un colac de salvare pentru mulți români, dar și o oportunitate de a câștiga venituri suplimentare, a declarat Pavelea.„Fiecare român trebuie să conștientizeze că dependența totală de rețeaua națională de energie nu mai este sustenabilă financiar. În câteva luni, mulți dintre noi vom fi nevoiți să alegem între plata facturilor și alte cheltuieli esențiale”, a declarat Marius Pavelea, directorul cooperativei.
El a mai spus că „România se află într-un moment de răscruce energetică. Fără măsuri rapide și fără asumarea independenței energetice la nivel individual, efectele acestor scumpiri vor fi resimțite dramatic în toate colțurile țării”, precizează specialistul. De asemenea, acesta spune că „2025 poate fi anul colapsului financiar pentru consumatorii vulnerabili. Fiecare zi pierdută fără acțiune ne apropie mai mult de această realitate sumbră”.
Între timp, Comisia Europeană nu a fost de acord cu propunerea României ca exporturile de energie electrică produsă din surse fosile în România destinate Republicii Moldova să fie scutite de plata certificatelor de emisii aferente. Declarația a fost făcută de către ministrul Energiei, cel care a avut de fapt și ideea aceasta.
El a precizat că decizia afectează producătorii români OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia, care au solicitat această excepție pentru a sprijini livrările energetice către Chișinău. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat că refuzul se bazează pe teama de a crea un precedent în Uniunea Europeană. Totuși, el a menționat că există opțiuni alternative de sprijin financiar pentru Republica Moldova din partea Uniunii Europene.
Recent, Energocom a semnat un contract de achiziție de energie electrică cu OMV Petrom, asigurându-se astfel o cantitate de 30 MW pentru perioada 10-31 ianuarie. Menționîm că, Republica Moldova cumpără energie electrică din România la prețuri europene. Acolo tariful ajunge până la 200 de euro megawattul, spun expreții. Centrala Electrică de la Cuciurgan, situată în regiunea transnistreană, furniza energie electrică malului drept al Nistrului în proporție de 80%, la un preț de 61 de euro per megawatt-oră.