Trăiesc o viață plină de lipsuri, izolați și vulnerabili. Vorbim despre doi copii, care cresc alături de mama lor într-un sat aflat, în mod paradoxal, la doar câțiva kilometri de capitală. Chiar și în fața ajutoarelor ocazionale, supraviețuirea lor rămâne o luptă constantă, iar copilăria, așa cum ar trebui să fie ea, frumoasă, colorată și veselă, pur și simplu nu există. Le aflați povestea imediat, în reportajul următor.
În Moldova secolului 21, care se vrea dezvoltată și acceptată în Uniunea Europeană, trăiesc oameni care sunt rupți total de civilizație. Nu au ce mânca, nu au cu ce se îmbrăca, nu au cu ce se încălzi și niciun fel de condiții pentru igienă sau trai decent.
Deși pare că o astfel de situație ar trebui întâlnită undeva la capătuț țării, iată că nu-i deloc așa, se întâmplă în raionul Hâncești, aflat la o aruncătură de băț de Chișinău.
Acolo își duc veacul o mamă alături de fetele ei. Copilele nu interacționează cu nimeni, lucru văzut din comportamentul manifestat atunci când reporterul Canal 5 a intrat în locuință – speriate, ele , pur și simplu, s-au ascuns.
OLESEA CUZARIUC, mama fetelor
Eu azi m-aș duce și mi-aș lua fetele și m-aș duce. Nu am unde. Nu am pe nimeni, frații nu sunt lângă mine. Mamă nu am, de tată nici nu vreau să aud.
Trăiesc într-o casă veche, lipsită de condiții, fără baie, iar copiii nu au locuri adecvate pentru igienă. Își duc zilele într-o cameră mică și întunecată, singura sursă de lumină naturală fiind o fereastră. Mama muncește ocazional cu ziua și mai coase câte ceva, însă iarna nu prea are de lucru.
OLESEA CUZARIUC, mama fetelor
– Dar produse ca salamul sau ceva dulce, bun, vă permiteți să cumpărați? – Nu, pe acestea nu. Le-am uitat și gustul.
– Cum ați sărbătorit? Ați avut bani pentru masa de sărbătoare? Cum arăta masa de sărbătoare? Doamne… dacă vă spun, o să râdeți de mine… Vă spun ce sărbătoare am avut eu… doar cu fasole prăjite, iată ce-am avut.
Fetele merg la școală, dar nu în fiecare zi, pentru că nu au haine groase. Atât copiii, cât și mama, în plină iarnă, au doar o pereche de încălțăminte, pe care o folosesc pe rând. În rest, sunt desculți, fără ciorapi.
OLESEA CUZARIUC, mama fetelor
– Sunteți dezgolită..nu aveți nici ciorapi..aveți haine de iarnă?
– Nu nu am.
-Acestea sunt toate hainele fetelor?
-Da.
– Doar aceste haine copii le au toată iarna? Da.
-Acestă încălțăminte este a copiilor pe timp de iarnă? Da.
– Toamna, primăvara și tot sezoanele?
-Da, în acestea se duc la școală.
Reușesc să supraviețuiască din bunătatea celor din jur, care le dau câte ceva ca să nu moară de foame. Dar, din cauza lipsei lemnelor riscă să moară de frig.
OLESEA CUZARIUC, mama fetelor
– S-a întâmplat că nu ați făcut cu serile focul? De câte ori .
Vecinii ne-au spus că fetele preferă să nu comunice cu ei.
MARIANA MATVICIUC, vecina
Sunt sperieți, ei la tot pasul au stres. Din casă nu ies niciodată, ei nu se duc prin oraș…nu au fost la circ…ei sunt numai pentru casă…Cum este animalul lângă casă așa și acești copii.
Deși în ziua în care am vizitat familia afară era destul de rece, de altfel, ca și în casă, am găsit fetele și mama îmbrăcate în niște bluzițe subțiri, despre care nu poți să spui că le țineau de cald, ci doar le acopereau corpul. Am încercat să stăm de vorbă cu una dintre copile, dar dialogul nu prea ne-a reușit.
-Ce înseamnă să te duci undeva la odihnă?
-Poate ai văzut colegi care se duc și ai văzut și tu?
OLESEA CUZARIUC, mama fetelor
Văleu doamne…Doamne unde în vacanță? Ei nu știu de asta.. școala și acasă.
– Niciodată nu au fost la un bazin sau ceva să vadă în afara satului? Doamne ferește…întreabă pe ei ce este asta, ei știu .
Am contactat primăria localității, denumirea căreia n-o s-o dăm pentru a proteja identitatea familiei. Am vrut să aflăm dacă mama și copilele beneficiază de ajutor. Asistenta socială ne-a spus că susținere se oferă, dar că femeia nu ar coopera cu autoritățile locale atunci când o contactează pentru a discuta despre situația familiei.
LIDIA FILIMON, asistent social din Hâncești
De fiecare dată când au fost ajutoare de fiecare dată au fost ajutate.Am făcut comisie am discutat, primarul a zis să îi ajutăm cu lemne de foc dar mama nu colaborează. De fiecare dată când este chemată să discutăm, ori nu vine sau vine peste 3 zile.
Ceea ce ține de asistență socială de ajutor din partea noastră noi am făcut și o să facem pe parcurs că în primul rând sunt copii.
Chiar și în fața ajutoarelor din partea comunității, lupta pentru supraviețuire rămâne o bătălie zilnică. Este un apel tăcut către autorități, către cei care pot schimba destinul acestor copii, pentru a nu lăsa ca poveștile de suferință să rămână ascunse în umbra indiferenței.
OLESEA CUZARIUC, mama fetelor
-V-ați gândit vreodată că puteți să ajungeți în așa vremuri?
-Sincer, nu, nu m-am gândit la așa ceva. Nu..
– Trăiți vremuri bune? Eu nu cred că o să ne ajungă vremurile bune, nu cred.
Fiecare zi în care această familie trăiește astfel este o oportunitate ratată pentru o viață mai bună, o viață pe care nimeni nu ar trebui să o viseze doar în speranța unui ajutor care vine din când în când.
