Magazinele Duty-Free de la punctele de trecere terestră a frontierei din Republica Moldova și-au suspendat activitatea începând cu 6 ianuarie 2025. S-a întâmplat ca urmare a implementării Legii nr. 28 din 15 februarie 2024, ce interzice desfășurarea activităților economice nespecifice controlului la frontieră. Decizia a generat o serie de reacții din partea experților, care au subliniat că, magazinele au fost închise la comanda actualei guvernări.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a emis o dispoziție prin care a anunțat agentul economic responsabil de gestionarea magazinelor Duty-Free despre încetarea activității. Astfel, potrivit instituției, decizia vine după ce a fost aplicată legea nr. 28 din 15 februarie 2024, care prevede că doar comerțul din porturi și aeroporturi poate continua, restricțiile fiind aplicate exclusiv punctelor terestre. Până în prezent, Poliția de Frontieră nu a oferit niciun comentariu pe marginea acestei decizii, care a stârnit numeroase critici din partea experților. Politologul Corneliu Ciurea a declarat pe pagina sa de Facebook că a realizat mai multe emisiuni cu economiști de la diverse organizații, inclusiv cele apropiate guvernării, care au criticat hotărârea. Argumentul principal al acestora a fost că prin astfel de măsuri se subminează competitivitatea și atractivitatea Aeroportului Chișinău, în favoarea altor huburi aeroportuare.
”Duty-Free de la punctele de trecere auto erau la fel foarte solicitate și aveau pondere economică deloc de neglijat. Singurele care stârneau nedumerire erau Duty-Free la intrare în țară. Dar nici ele nu lucrau în pierdere. Guvernarea le-a închis, totuși pe toate, laolaltă. Evident, logica politică primează. Dacă nu poate fi învins, dușmanul trebuie strâns la perete și bușit până la refuz. În această confruntare politică și deloc democratică, 500 de angajați nu au nici o valoare. Sânt carne de tun într-un război dus pe toate fronturile cu un dușman imaginar, localizat la Moscova.
Cea de-a doua reflecție este mai importantă. Guvernarea moldovenească se recomandă drept globalistă și sorosistă nu doar pornind de la cine stă în spatele ei ci și ca intenție – interesele țării său a poporului o preocupă doar în măsura în care nu deranjează patronii străini și nu le pun în pericol mizele politice și economice.
Din această cauză soarta celor 500 de angajați disponibilizați de la magazinele duty-free nu este doar de a fi trimiși acasă. Prin voia guvernării, toți cei afiliați la antreprenorii asociați cu Șor sunt dușmanii acestei țări. Și ai întregii lumi ”civilizate”, a scris Ciurea pe Facebook.
CORNELIU CIUREA, politolog
”Duty-Free de la punctele de trecere auto erau la fel foarte solicitate și aveau pondere economică deloc de neglijat. Singurele care stârneau nedumerire erau Duty-Free la intrare în țară. Dar nici ele nu lucrau în pierdere. Guvernarea le-a închis, totuși pe toate, laolaltă. Evident, logica politică primează. Dacă nu poate fi învins, dușmanul trebuie strâns la perete și bușit până la refuz. În această confruntare politică și deloc democratică, 500 de angajați nu au nici o valoare. Sânt carne de tun într-un război dus pe toate fronturile cu un dușman imaginar, localizat la Moscova. Cea de-a doua reflecție este mai importantă. Guvernarea moldovenească se recomandă drept globalistă și sorosistă nu doar pornind de la cine stă în spatele ei ci și ca intenție – interesele țării său a poporului o preocupă doar în măsura în care nu deranjează patronii străini și nu le pun în pericol mizele politice și economice. Din această cauză soarta celor 500 de angajați disponibilizați de la magazinele duty-free nu este doar de a fi trimiși acasă. Prin voia guvernării, toți cei afiliați la antreprenorii asociați cu Șor sunt dușmanii acestei țări. Și ai întregii lumi ”civilizate”.”
Iar expertul, Valeriu Ostalep a precizat că, actuala guvernare în loc să creeze mai multe locuri de muncă, le închid și pe cele care mai sunt. ”Unul dintre principalele criterii de evaluare a eficienței guvernului este numărul de locuri de muncă nou create. Tot ce vedem din partea guvernului sunt vorbe, închideri, distrugeri, sancțiuni, restricții. Nu creează nimic. Doar distruge”, a scris Ostalep pe Canalul său de Telegram.
VALERIU OSTALEP, politolog
”Unul dintre principalele criterii de evaluare a eficienței guvernului este numărul de locuri de muncă nou create. Tot ce vedem din partea guvernului sunt vorbe, închideri, distrugeri, sancțiuni, restricții. Nu creează nimic. Doar distruge”.
Totodată, economistul Sergiu Ungureanu susține că în urma acestei decizii scopul urmărit este de a transfera acest business către altcineva, apropiat autorităților.
SERGIU UNGUREANU, economist
Cel mai probabil este o reglare de conturi, o schimbare de stăpân, nu vor fi închise ca activitate economică aceste tipuri de magazine, ele probabil o perioadă foarte scurtă nu vor lucra până când nu vor fi găsiți sau se va vinde acest business cuiva mai apropiat puterii sau se va lua însăși sub anumite agenții de stat care tot sunt ale puterii și care vor beneficia direct anumiți oameni interpuși ai acestui regim.
Este un sector de business care aduce bani și cel mai probabil în apropiere de alegeri se simte nevoia de bani și asemenea idei sunt foarte bine puse la punct.
Este similar cu cazul Aeroportului se preiau business-urile care cumva încă lucrează și mai ales dacă au această scuză sau această explicație cumva că acestea ar aparține unor forțe politice ostile și care le face că sunt cele mai rele forțe din RM, atunci ei le preiau foarte ușor.
Iar liderul Unirea ODIP, Vlad Bilețchi a acuzat PAS-ul, aflat la putere, de ilegalitate și abuz, menționând că folosește instrumentele statului pentru a se răfui cu o altă forță politică, lucru, calificat de Bilețchi, total antidemocratic și din cauza căruia, spune el, au de suferit oameni de rând, fiind vorba de angajații care își pierd venitul lunar.
VLAD BILEȚCHI, președintele Unirea ODIP
Eu nu cred că este o soluție ceea ce face guvernarea, cred că este o greșeală care afectează în primul rând economiile cetățenilor. În același timp, imediat cum aceste magazine vor fi vândute sau vor ajunge în buzunarele altor proprietari, imediat magazinele Duty-Free se vor întoarce la noi în Moldova, ceea ce demonstrează caracterul politic al acestor decizii. Lupta guvernării cu Șor, așa cum declară ei, se lasă cu pierderi la buget și cu pierderi pentru anumiți oameni. Eu cred că aceștia 500 de oameni sigur nu vor vota pentru PAS și pentru Maia Sandu. Tu ca guvernare trebuie să faci în asemenea fel încât să atragi oameni, inclusiv din tabăra adversă politică nu să- i îndepărtezi de tine.
Interesul actualei guvernări nu este de a dezvolta o afacere prosperă pentru stat, interesul lor este să o concesioneze mai departe către alt agent economic cu care s-au înțeles, a mai spus Bilețchi.