4.4 C
Chișinău

Criza energetică din Transnistria a provocat primele victime: Doi pensionari decedați și alte 3 persoane intoxicate cu monoxid de carbon

Criza energetică din regiunea transnistreană are un impact sever asupra populației, generând deja nu doar disconfort, ci și tragedii. În ultimele zile, au fost raportate victime din cauza intoxicațiilor cu monoxid de carbon și incendii provocate de încălzitoare defecte, iar unii locuitori au fost spitalizați din cauza intoxicațiilor cu fum.

Timp de șase zile la rând, populația din regiunea transnistreană supravețuiește crizei energetice așa cum poate. În toată această perioadă, fenomenul a provocat și primele victime. Potrivit presei locale, doi pensionari au decedat, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de sobă veche.

Alte două persoane, inclusiv un minor, au ajuns la spital cu intoxicație din cauza fumului. Canalul de telegram TSV Tiraspol scrie că în noaptea de 4 ianuarie, în satul Caragaș din stânga Nistrului o casă a luat foc din cauza unui încălzitor cu ventilator. Incendiul a izbucnit de la o pătură aflată în apropierea încălzitorului, flăcările extinzându-se rapid în întreaga cameră.

Timp de două ore, pompierii au luptat cu incendiul. Proprietarul în vârstă de 62 de ani și stăpâna casei au fost transportați la spital cu arsuri și intoxicație.

Același canal de telegram  a publicat imagini despre cum arată un întrerupător în urma unui scurt circuit provocat de supraîncărcare. Potrivit publicației, acest lucru se întâmplă atunci când mai multe încălzitoare, fierbătoare electrice, cuptoare cu microunde și aparate de aer condiționat sunt conectate simultan. Astfel, autoritățile din regiune solicită populației să nu pornească în același timp aparatele electrice, pentru a evita provocarea incendiilor.

Și această săptămână începe cu noi deconectări de energie electrică în regiunea transnistreană. Localnicii vor rămâne fără curent timp de șase ore. Iar autoritățile recomandă scoaterea tuturor aparatelor electrice din prize, înainte de întreruperea curentului, pentru a preveni deteriorarea acestora ca urmare a unor eventuale supratensiuni. Potrivit așa zisului Minister de Interne, apelurile la linia fierbinte nu încetează. De la începutul crizei au fost recepționate peste 3 mii de apeluri, iar o treime din solicitanți cer lemne de foc.

Presa din regiunea transnistreană mai informează că la Tiraspol, este preconizată ședința celulei de criză, prezidată de liderul regiunii Vadim Krasnoselski, la care urmează să se decidă asupra desfășurării procesului educațional și că va fi examinată propunerea de a prelungi vacanța până pe 20 ianuarie. Între timp, în grupurile de părinți, profesorii fac sondaje pentru a verifica disponibilitatea elevilor de a învăța online.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE