1.6 C
Chișinău

„Guvernarea își bate joc de cetățeni!” – Reacțiile moldovenilor la creșterea tarifelor pentru energie

”Guvernarea își bate joc de cetățeni și nu se gândește deloc la ei”. ”Pe zi ce trece, viața devine tot mai grea și mai grea, iar în Moldovea nu se simt vremurile bune, promise de Maia Sandu”. Cam așa au reacționat cetățenii la majorarea tarifelor pentru energia electrică și termică, aprobate de ANRE. Ei spun că deja nu- și mai imaginează cum să facă față prețurilor la comunale și susțin că această iară va fi un adevărat chin.

După majorarea tarifelor la utilități pentru căldură și curent, oamenii spun că, dacă vor plăti facturile, vor ajunge să nu-și mai permită nici măcar pâine pe masă.

Cu pensia 2300 de lei, compensația 300 nu o să mergem mai departe. Cum să trăiesc, de exemplu, eu, pensionară, 2300 de lei primesc, acum am plătit 4300 de lei comunalele. Bine, sunt copiii lângă mine, dar și eu trei copii, am sărbătorit Anul Nou, cei mici trebuie îmbrăcați, hrăniți. Nu ajung bani.

 Cu statul nu te poți pune în poară. Ceea ce fac ei, cum fac ei pentru oameni, nu se gândesc la oamenii aceștia care au câte 3000-2000 de lei pensie. Ei au lefile mari și au de la stat ajutoare la căldură, la lumină și dețin slava lui Dumnezeu.

Eu, în timpul de față, lucrez în pază, am 4500 de lei salariul, din care 3000 se duc la achitarea comunalelor.

Și 1000 vă rămâne pe trai?

Noroc de soție că mai lucrează la piață cu ziua și mai face acolo câte 200 de lei și ne întreținem o lună de zile. 

Vremurile bune pe care le-a promis Maia Sandu în campania electorală s-au transformat în vremuri de coșmar, spun cetățenii.

Maia Sandu spune că sunt vremuri bune, dar după părerea mea, pentru ea poate, într-adevăr, e așa. Președintele nostru, în ochii mei, este un turist care și-a făcut traseu spre Occident. Ni se spune: Europa, Europa, dar ea prin Paris, Bruxelles și tot așa.  Așa că, vremurile bune au trecut.

În fiecare zi trăim tot mai bine și mai bine.

Acestea sunt vremurile bune?

Sunt vremurile bune, ca în anii 90 când deconectau lumina pentru 2 ore, așa și acum vor deconecta. În Transnistria deja au început.

Dar cine se face vinovat că am ajuns în așa situație?

Guvernarea noastră.

Dar de ce?

Ei trebuie întrebați de ce ne-au adus țara în așa situație.

Oamenii sunt disperați și nu mai au încredere în promisiunile guvernării, care le-a tot spun pe parcursul verii că prețurile nu vor crește, însă acestea de-a dreptul au explodat.

În loc să se îmbunătățească viața, să trăim bine în țară, se primește că tot tineretul fuge peste hotare, pentru un bine oarecare, dar la noi așa și rămâne. A cui este acum vina că Guvernul sau cine-i acolo responsabil nu a putut să se înțeleagă cu privire la gaz, lumină, cu toate acestea. Ce vină are poporul? Noi de ce mergem la vot? Să trăm mai bine, să votăm pe cineva, să ne scoată din toate acestea. Dar la noi așa și este, își iau mandatele, se așează pe scaunele moi, dar în țară așa și nu se schimbă nimic.

Cine va putea să plătească așa facturi, mai ales pensionarii.  Ca de obicei, guvernarea noastră nu se gândește la popor.

Dar de ce?

Pentru că așa este conducerea și așa este președintele care deloc nu se gândește la popor.

Oamenii ne-au mai spus că vor face economii cum vor putea, numai să nu fie deconectări de curent.

Conducerea este de vină, nu oamenii de rând; așa se gestionează și asta este rezultatul.

Încercați să economisiți energie acasă pentru a face față cheltuielilor?

Desigur, îi spun mereu soțului: „Stinge lumina, stinge lumina, nu vezi că s-a scumpit?”. De ieri am început să facem asta, mereu îi spun să stingă lumina. 

Avem becuri economice și nepoții știu că trebuie să stingă lumina, dar dacă prețurile continuă să crească, nu știm ce vom face.

 M-am întristat când am auzit că vor fi deconectări de lumină. Sunt dispus să plătesc mai mult, doar să nu fie întreruperi. Am trăit în vremurile când aveam deconectări și simțeam că trăim în Epoca de Piatră. Fără lumină în casă, la sat, totul era în întuneric, nu puteai asculta nimic, nici măcar să te uiți la televizor, iar lecțiile le făceam cu lampa sau lumânarea.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE