2.7 C
Chișinău

Anul 2025 – Anul Mihai Eminescu: Omagiu adus marelui poet la 175 de ani de la naștere

Anul 2025 a fost declarat de Parlament „Anul Mihai Eminescu” pentru a marca împlinirea a 175 de ani de la nașterea marelui poet. Cu această ocazie, cititorii vor avea numeroase oportunități de a explora în profunzime opera eminesciană. În cadrul unei ședințe comune din 16 decembrie, atât conducerea Academiei Române, cât și cea a Academiei de Științe a Moldovei, au lansat inițiativa de a dedica întregul an 2025 lui Eminescu, prin organizarea de activități pe ambele maluri ale Prutului.

În debutul anului, moldova1.md a solicitat opinia cititorilor, bibliotecarilor și eminescologilor despre această inițiativă. Academicianul Mihai Cimpoi a subliniat că declararea acestui an „Anul Mihai Eminescu” reprezintă o recunoaștere a valorii estetice și a influenței poetului atât în plan național, cât și internațional.

Cetățenii și-au exprimat entuziasmul față de acest proiect, considerând că este un omagiu important adus celui care a influențat profund limba și cultura națională. „Eminescu este totul pentru noi. El a creat limba noastră și cultura. E bine că avem acest an dedicat lui”, au declarat mai mulți participanți la sondaj.

De asemenea, Biblioteca municipală „B. P. Hasdeu” din Chișinău organizează anual pe 15 ianuarie lecturi publice dedicate lui Eminescu, iar directoarea instituției, Mariana Harjevschi, a subliniat interesul crescut pentru publicistica eminesciană, mai ales datorită faptului că Eminescu a fost și bibliotecar.

Scriitoarea Mariana Pagu a menționat că opera lui Eminescu este tot mai actuală, iar literatura sa ar trebui citită nu doar în perioada sărbătorilor sau în anul dedicat poetului, ci constant, pentru a înțelege profund mesajul său.

Academicianul Mihai Cimpoi, care studiază opera eminesciană din anii ’60, lucrează acum la o carte despre aforismele și cugetările poetului, fiind un continuator al cercetărilor acestuia. „Eminescu a spus că armele spiritului sunt superioare celor ale războiului. Aceste cugetări rămân relevante și azi”, a menționat Cimpoi.

În ceea ce privește activitățile din „Anul Mihai Eminescu”, programul detaliat urmează să fie definitivat, însă o certitudine este faptul că pe 15 ianuarie, admiratorii marelui poet se vor aduna, ca în fiecare an, în fața bustului său, pentru a-i aduce un omagiu.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE