Locuitorii din regiunea transnistreană se decurcă așa cum pot după ce aum două zile au rămas fără gaze naturale. Canal 5 a reușit să discute cu o locuitoare a orașului Dubăsari din stânga Nistrului.
Aceasta ne-a spus că mai au noroc de soarele de afară pe timp de zi, ca să nu înghețe de tot în case, iar noaptea își plapume groase și încălzitoare electrice, aparate care sunt la mare căutare prin magazine. Gaz primesc doar blocurile cu multe etaje și doar pentru a pregăti câte ceva de mâncare, ne-a mai spus femeia. Ce zic autoritățile din regiunea transnistreană, aflați din următorul material.
”Noroc de energia electrică pe care o avem”. Asta spun locuitorii din orașul Dubăsari, care au rămas de la 1 ianuarie fără gaze naturale după ce Ucraina a refuzat să prelungească acordul cu Rusia privind tranzitul combustibiluuli pe teritoriul său, iar autoritățile de la Chișinău au spus că le e incomod să abordeze acest subiect cu Kievul pentru că se află în război.
Într-un interviu exclusiv pentru Canal 5, Iulia, o locuitoare a malului Stâng al Nistrului, ne-a povestit că așa cum majoritatea oamenilor se încălzesc de la agentul termic prin sistemul centralizat, întâmpină dificultăți din cauza lipsei gazului. Autoritățile spun că oamenii vor fi asigurați cu strictul necesar de gaz încă pentru o perioadă limitată, ne-a mai povestit femeia.
IULIA, locuitoare a orașului Dubăsari
Deocamdată nu este gaz de două zile. Așa cum majoritatea oamenilor au încălzire pe gaz, unele locuințe sunt deconectate de la agentul termic și întâmpinăm cu dificultăți. Este frig, dar ce urmează, vom vedea.
Autoritățile locale din Transnistria spun că pentru 50 de zile mai ajung cărbuni pentru ca stația electrică să funcționeze, iar gazul ajunge pentru 10, 20 de zile, ce a mai rămas prin țevi ca să fie dat doar pentru blocurile cu multe etaje și nu pentru încălzire, dar pentru pregătirea hranei. Să asigure cu căldură instituțiile medicale, brutăriile și așa mai departe, dar ce va fi mai departe, vom vedea.
Școlile din orașul Dubăsari au trecut la învățământul online, iar grădinițele primesc doar acei copii ai căror părinți sunt nevoiți să plece la muncă. Restul sunt lăsați acasă. Între timp, autoritățile au permis oamenilor să-și facă rezerve de vreascuri și lemne doar din locuri autorizate pentru a se încălzi. Femeia spune că situația este deocamdată calmă printre localnici.
IULIA, locuitoare a orașului Dubăsari
Autoritățile spun că sunt pregătite, oamenii sunt calmi, panică nu există, totul este liniștit. Pâine în magazine este, doar gaz nu avem de două zile la blocuri, iar cei care au încălzire autonomă și centralizată, le-a fost deconectată.
Se mai vând lemne, oamenii le pot procura din sectoarele private. Din magazinele cu electrocasnice, oamenii mai procură aragaz electric, ceainic electric, încălzitoare electrice, este ceva firesc deja. Slavă Domnului că vremea este bună.
Astăzi au fost până la 10 grade de căldură, noaptea sunt grade cu minus, iar ziua este cald. Faptul că iarna nu nu avem încălzire și gaz nu este normal și este altă întrebare. Vom vedea ce ne așteaptă. Deocamdată nu avem nicio catastrofă umanitară.
Chiar în prima zi din an, pe rețelele de socializare au apărut filmulețe video în care locuitorii din regiunea transnistreană povestesc cum s-au trezit în Noul An 2025 fără gaze în casă. Pe rețeaua Instagram, o utilizatoare pe nume Elena Chizil, a publicat un video în care povestește că ”nu a crezut” ca va rămâne fără gaz, ”până când nu au venit să-l oprească” și speră ca situația să revină la normal.
ELENA CHIZIL, locuitoare din stânga Nistrului
Voi mâncați olivie dimineața, dar noi ne-am trezit cu un An Nou altfel. N-avem gaz. 1 ianuarie 2025 nu-i despre mâncat olivie, dar e despre pus pe foc, după ce la ora 7 dimineața au stins gazul. Casa nu-i mică, așa că cel mai bun cadou care ni l-a făcut soțul a fost iată așa o cazangerie. Doamne, nu am crezut până în ultimul moment.
Menționăm că, în regiunea transnistreană, încă din data de 11 decembrie a fost declarată stare de urgență economică. Iar din 16 decembrie, și autoritățile de la Chișinău au instituit o măpsură restrictivă în economie, care mai apoi a devenit una generală.
Regiunea transnistreană depinde în totalitate de gazele livrate de concernul rus Gazprom, transportate prin Ucraina. Acordul de tranzitare a expirat la 1 ianuarie 2025, iar autoritățile de la Kiev au spus, în repetate rânduri, că nu-l vor prelungi.