3.9 C
Chișinău

Pescuit ilegal în Slobozia Mare: 32 de pești capturați cu undiță electrică, prejudiciu estimat la 80.000 lei

Inspectorii de mediu din Cahul, împreună cu echipa Sectorului Poliției de Frontieră Brînza din cadrul Direcției Regionale Sud, au documentat un caz de pescuit ilegal pe râul Prut, în apropierea localității Slobozia Mare.

În urma verificărilor, un cetățean din localitatea respectivă a fost surprins folosind o undiță electrică pentru pescuit, o metodă interzisă care provoacă daune grave ecosistemelor acvatice.

La fața locului, au fost găsiți 32 de pești din specia știucă, captura realizată ilegal. Prejudiciul adus mediului a fost estimat la 80.000 de lei. Inspectorii de mediu au ridicat atât undița electrică, cât și peștii capturați, iar materialele obținute vor fi transmise autorităților competente pentru continuarea anchetei.

Pescuitul cu curent electric este o practică ilegală și extrem de dăunătoare, afectând nu doar peștii capturați, ci și alte specii acvatice și habitatul acestora. Această metodă poate destabiliza complet echilibrul natural al unui ecosistem acvatic și are efecte pe termen lung asupra biodiversității.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului face un apel către cetățeni să conștientizeze gravitatea acestor fapte și să respecte legislația în vigoare pentru protejarea resurselor naturale.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE