2.7 C
Chișinău

Guvernarea Sandu-PAS își majorează salariile și extinde aparatul birocratic, în timp ce pensionarii și bugetarii se confruntă cu sărăcia și creșterea prețurilor

Majoritatea angajaților bugetari și pensionarilor nu știu cum să facă față creșterii tarifelor și prețurilor la toate produsele, în timp ce regimul de la guvernare Sandu-PAS nu-și refuză nimic și găsește întotdeauna fonduri pentru a-și majora propriile salarii.

Doar în prima jumătate a anului 2024, cheltuielile pentru întreținerea aparatului birocratic umflat al guvernului PAS condus de Recean au crescut cu 2 miliarde de lei față de aceeași perioadă din 2023.

Anul viitor aceste cheltuieli vor crește din nou, și nu cu 9% precum salariile profesorilor și nici cu 6 la sută, cât reprezintă indexarea pensiilor.

Angajații guvernului, precum și ai diverselor instituții cu atribuții represive, cum ar fi centrul „Patriot”, judecătorii și procurorii, salariile cărora au crescut cu zeci de procente, acum, într-adevăr, trăiesc „vremuri bune”. Cum se spune, cine comandă muzica, acela dansează.

În timp ce profesorii se pregătesc pentru proteste cerând o majorare a salariilor cu 35%, guvernanții din PAS nu aru nicio idee despre cum vor ieși din criza energetică pe care chiar ei au provocat-o din cauza propriei incompetențe, tarifele și prețurile cresc, iar președinta, între timp, face ture prin Bruxelles, de parcă în Moldova nu sunt probleme.

La nemulțumirile și întrebările supărate — unde sunt compensațiile normale pentru perioada de iarnă, unde sunt majorările decente ale salariilor pentru profesori, medici, asistenți sociali și unde-i indexarea pensiilor — autoritățile au un singur răspuns: „Nu sunt bani în buget.”

Și îi doare în cot de promisiunile făcute în 2020, în toiul alegerilor, când spuneau că vor ajunge la putere, vor reduce cheltuielile pentru aparatul birocratic, inclusiv pentru administrația prezidențială, și că fiecare cetățean merită o viață mai bună. Acum știm ce au avut în vedere…

Pentru propriile necesități și pentru structurile care îi ajută să se mențină la putere, regimul Sandu-PAS are bani.

De la venirea la putere a regimului Sandu-PAS, numărul ministerelor din guvern a crescut de la 9 la 14.

Iar acesta este un exemplu clar al extinderii aparatului birocratic și, în consecință, al creșterii cheltuielilor pentru salariile personalului. În 2021, din componența Guvernului făcea parte Ministerul Economiei și Infrastructurii, care se ocupa și de problemele securității energetice.

Apoi, regimul aflat la putere a decis să despartă acest minister în trei, mărind numărul de angajați de la 156 la 280. Respectiv, și fondul de salarii a crescut de la 25 de milioane 884 de mii de lei, iar toate acestea – din fonduri publice, adică din contribuțiile fiscale ale fiecăruia dintre noi.

Astăzi, cheltuielile pentru plata salariilor doar în cadrul Ministerului Energiei, care s-a arătat în „toată splendoarea sa” și, de fapt, nu a făcut nimic pentru a evita criza energetică, reprezintă 20 de milioane de lei. În total, în decursul celor trei ani de guvernare a regimului Sandu-PAS, numărul personalului a fost dublat, iar cheltuielile pentru întreținerea acestuia au crescut de patru ori.

Dar guvernarea PAS nu se oprește aici. Doar în prima jumătate a anului 2024, pentru întreținerea funcționarilor regimului, începând de la ministere și până la tot felul de agenții subordonate și direcții, s-au cheltuit cu 2 miliarde de lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă din 2023, fapt semnalat de expertul economic Oleg Kosîh.

„Nu poți interzice să trăieși frumos. Guvernul nu se zgârcește atunci când vine vorba de cheltuieli pentru personal.

Creșterea acestor cheltuieli este de 16,4%, deși încasările fiscale au crescut cu doar 8,5%. Eficiența (plata) muncii este invers proporțională cu rezultatele. Acesta să fie, oare, principiu de bază al actualei guvernări”, se întreabă expertul.

OLEG COSÎH, expert economic

„Nu poți interzice să trăieși frumos. Guvernul nu se zgârcește atunci când vine vorba de cheltuieli pentru personal. Creșterea acestor cheltuieli este de 16,4%, deși încasările fiscale au crescut cu doar 8,5%. Eficiența (plata) muncii este invers proporțională cu rezultatele. Acesta să fie, oare, principiu de bază al actualei guvernări”.

De altfel, în acest an, tocmai ministerul protecției sociale a avut cheltuieli pe personal mai mari cu 878 milioane de lei față de 2023. În plus, Ministerul Muncii a stabilit pentru sezonul de încălzire 2024 un plafon pentru compensații până la 800 de lei, dar nu pentru toți. Și să nu vă plângeți de nimic!.

Mai mult, guvernul condus de Dorin Recean și-a aprobat suplimente la salariu în valoare de 36 de milioane de lei pentru promovarea integrării europene.

Dar nici asta nu e tot. Unii funcționari ai guvernului vor lucra în structuri ale UE și vor acumula experiență în promovarea standardelor și valorilor europene pe parcursul a trei ani. Pe cheltuiala noastră, a tuturor contribuabililor, aceștia vor primi salarii, vor plăti chiria, vor beneficia de diurnă și așa mai departe…

DORIN RECEAN, prim-ministru

„Știu și sunt de acord cu faptul că trebuie să majorăm salariile profesorilor și ale cadrelor didactice. Îi înțeleg și recunosc dreptatea lor în ceea ce privește necesitatea acestei măsuri, dar trebuie să pornim de la posibilitățile reale pe care le avem.” 00.41
Sursa: TVR Moldova.

Însuși Recean beneficiază de posibilități financiare destul de bune. Conform declarației de venituri pentru anul 2023, Dorin Recean este un „prim-ministru milionar”. Venitul anual al familiei sale a depășit 5,9 milioane de lei. Din 2023, în funcția de consilier al președintelui, a primit aproape 92.000 de lei salariu, iar în funcția de prim-ministru, aproape 214.000 de lei.

Pe lângă salariu, Recean a obținut dividende în valoare de 745.000 de lei din acțiunile unei rețele de restaurante fast-food, precum și din acțiunile unei companii de consultanță – în valoare de 150.400 de lei. Un venit și mai mare în familie îl aduce soția lui Dorin Recean, care ocupă o funcție de conducere într-una dintre băncile comerciale din Moldova.

Venitul ei din 2023 a fost de aproximativ 4,63 milioane de lei. În bancă, familia Recean păstrează peste 121.000 de euro, mai mult de 5.000 de dolari și aproape un milion de lei. De asemenea, familia deține o casă și o vilă în România. Prim-ministrul conduce un BMW de 19.000 de euro.

Salariul ministrului Educației, Dan Perciun, a depășit 186.000 de lei pe an, iar din Parlament a primit mai mult de 173.000 de lei. Perciun a primit, de asemenea, alocații neimpozabile în valoare de peste
248.000 de lei.

Salariul ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a depășit 576 mii de lei pe an. Ea a mai primit zeci de mii de lei pentru deplasările oficiale.
Ministrul Sănătății, Alla Nemerenco, în 2023 a obținut venituri din pensie de peste 122.000 de lei și din salariu de peste 617.000 de lei.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a cumpărat în 2023 o casă de aproape 317.000 de lei și un teren de 15.000 de euro. Salariul său pentru mandatul de deputat a fost de peste 267 de mii de lei. În plus, Popșoi a primit de la Parlament suplimente și o recompensă de 4.800 de euro de la Universitatea din York.

Fostul șef al Ministerului Agriculturii, iar acum șef la Ministerul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a ridicat în 2023 un salariu de peste
640.000 de lei.

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a câștigat în 2023 mai mult de 575.000 de lei.

Amintim că, potrivit Biroului Național de Statistică, inflația cumulată din 2021 până în 2024 în Moldova a fost de 60%, iar nivelul sărăciei absolute a depășit 34%.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE