2.2 C
Chișinău

Deputații moldoveni beneficiază de salarii și compensații mai mari: Promo-LEX atrage atenția asupra creșterii cheltuielilor și lipsa de transparență în privința alocărilor

Întreținerea armatei de funcționari ai statului ne costă pe noi, contribuabilii, tot mai mult. Raportul Asociației Promo-LEX, care a monitorizat activitatea actualului Parlament, arată că s-au majorat alocațiile acordate aleșilor poporului pentru transport și închirierea locuințelor. A crescut numărul deplasărilor legiuitorilor, precum și cheltuielile din contul bugetului pentru acestea, iar „fruntași” la călătorii de serviciu sunt deputații PAS.

Cresc costurile pentru întreținerea deputaților din Parlamentul Republicii Moldova. În ultimul an au fost majorate compensațiile acordate parlamentarilor pentru transport și închirierea locuințelor, potrivit Raportului Asociației Promo-LEX privind „Monitorizarea activității Parlamentului de legislatura a XI-a, august 2023 – iulie 2024”.

Salariul mediu lunar al deputaților a fost de 19 mii lei. Pe lângă asta, parlamentarii primesc compensații neimpozabile, inclusiv plăți de transport în valoare de 10 mii de lei, precum și compensații pentru locuințe închiriate și cheltuieli pentru protocol și publicitate. Potrivit Promo-LEX, începând cu luna septembrie 2023, a fost majorată indemnizația lunară neimpozabilă pentrui deputați de la 6.500 lei la

10.000 lei. Analiza comparată a datelor a permis experților să constate drept rezultat majorarea de 1,5 ori a cheltuielilor totale alocate pentru transport. Pentru perioada supusă analizei cifra a atins 8,5 mil. de lei, comparativ cu 5,5 mil. de lei pentru perioada anterioară.

Și indemnizația lunară neimpozabilă pentru închirierea spațiului locativ s-a majorat de două ori. Aceasta a crescut de la 3.300 – până la 6.600 lei lunar. De peste două ori s-au majorat și cheltuielile totale alocate pentru închirierea spațiului locativ. Așadar, dacă pentru perioada precedentă de monitorizare, plățile de care au beneficiat 20 de deputați au constituit 818 mii de lei, atunci pentru perioada august 2023 – iunie 2024 cheltuielile totale alocate pentru închirierea spațiului locativ a atins cifra de 1,7 mil. lei.

Potrivit experților de la Promo-LEX și numărul deplasărilor, precum și cheltuielile suportate pentru acestea au crescut comparativ cu perioada precedentă. Astfel, cheltuielile entității pentru deplasările în străinătate au constituit 4,4 mil. de lei – cu 993,8 mii lei mai mult decât în perioada anterioară de monitorizare.

Cele mai mari cheltuieli pentru deplasări revin deputaților din fracțiunea PAS. Președintele Parlamentului a cheltuit timp de 10 luni din bugetul statului pentru deplasări peste 310 mii lei. Acesta este urmat de Ina Coșeru care a cheltuit pentru plecările în străinătate peste 196 de mii de lei. Colega sa, Doina Gherman peste 186 de mii de lei, iar Natalia Davidovici, Ion Groza și Mihai Popșoi între 160 și 180 de mii de lei.

Igor Grosu -310.200 LEI Ina Coșeru – 196.800 LEI

Doina Gherman – 186.500 LEI Natalia Davidovici – 181.700 LEI Ion Groza – 172.900 LEI

Mihai Popșoi – 159.400 LEI

Potrivit Promo-Lex, în baza celor 191 dispoziții de delegare au fost nominalizați 70 de deputați. În 60 de deplasări au mers deputații PAS, iar în 10 cei ai și BCS. În 77 vizite au fost trimiși și angajați ai Secretariatului Parlamentului. Și de această dată, experții au consttat că deputații independenți și cei neafiliați nu au fost delegați în deplasări în interes de serviciu în străinătate. În total deputații și angajații Secretariatului Parlamentului au fost delegați pentru participare în 39 de state. Cele mai multe au fost efectuate în România – 19 la număr. În Belgia au fost efectuate 18 vizite, în Franța 12, iar SUA 11.

Totodată, Promo-LEX atrage atenția asupra faptului că, în ciuda creșterii plăților, rămân probleme cu transparența utilizării acestora. Încă nu există o reglementare și contabilitate a călătoriilor de afaceri ale deputaților, ceea ce îngreunează controlul public asupra utilizării fondurilor bugetare. Despăgubirile pentru cheltuielile de protocol și publicitate acordate deputaților au rămas la nivelul de 13 mii de lei pe lună. Cheltuielile totale pentru aceste scopuri în perioada de monitorizare s-au ridicat la 12,8 milioane lei, iar majoritatea deputaților au folosit această sumă integral.

Menționăm că, anul trecut, Guvernul Recean a dublat lefurile miniștrilor acestea depășind suma de 50 de mii de lei lunar. Totodată, pentru stimularea funcționarilor implicați în negocierile de aderare la UE, în ciuda rezultatelor negative de la referendum, Guvernul a decis să aloce în acest an 36 de milioane de lei pentru

1.000 de angajați, care vor primi sporuri suplimentare. Iar, pentru angajații unor agenții guvernamentale va crește valoarea de referință de la 2.100 la 3.000 de lei, ceea ce înseamnă majorarea automată a salariilor. În afara bărcii rămân medicii cărora li se va ridica leafa cu doar 15 la sută, pensionarii care vor avea parte de o indexate de doar 6 % și profesorii care vor primi un salariu cu 9 la sută majorat, deși ei au cerut 35 %.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE