Cetățenii care au depus cereri pentru „ajutor la contor” vor fi notificați astăzi, după amiază, cu privire la sumele pe care le vor primi. Anunțul a fost făcut de Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Solicitantii vor primi mesaje SMS în care vor fi informați despre valoarea compensațiilor, iar plățile vor începe să fie efectuate.
Compensațiile vor fi transferate pe carduri și vor putea fi ridicate de la Poșta Moldovei începând cu 11 decembrie. Conform ministrului, aproximativ 634.000 de gospodării vor beneficia de compensații pentru luna noiembrie, ceea ce reprezintă 90% dintre solicitanți.
În sezonul de încălzire 2024-2025, compensațiile vor fi acordate direct consumatorilor cu venituri reduse, sub formă de plăți monetare. Proiectul de lege care reglementează această măsură a fost adoptat de Parlament vineri, cu 57 de voturi „pentru”.
Ministrul Alexei Buzu a menționat și câteva erori comise de cetățeni la depunerea cererilor pentru „ajutor la contor”, inclusiv cazuri în care unele persoane au declarat, din greșeală, venituri de miliarde de lei.
Ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) a fost integrat în Programul Guvernamental „Ajutor la contor”, care se concentrează pe compensarea costurilor energetice. Anul acesta, a fost implementat un mecanism unificat de compensare, care include atât reduceri directe aplicate în facturi pentru familiile care se încălzesc cu energie termică, gaz sau electricitate, cât și ajutoare financiare lunare pentru gospodăriile care folosesc combustibili solizi.
În acest sezon de încălzire, compensațiile vor fi acordate și cetățenilor cu venituri mici, a declarat ministrul Buzu înainte de turul II al alegerilor prezidențiale. „Toți cei care doresc vor trebui să se înscrie în sistemul de compensații, care va fi activat la începutul lunii noiembrie. În funcție de venitul și componența gospodăriei, aceștia vor beneficia de o compensație”, a precizat ministrul. Acesta a adăugat că programul a fost creat ca măsură anti-criză și a exprimat speranța că tarifele vor scădea în viitor.