5.2 C
Chișinău

O nouă ședință de judecată în cazul Marinei Tauber: Deputatul acuză guvernarea PAS de limitarea drepturilor de apărare și susține că procesul are caracter politic

O nouă ședință de judecată în cazul Marinei Tauber, privind finanțarea ilegală a partidului, a avut loc astăzi la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Magistrații au audiat doar procurorii, apărătorii politicianului se vor expune la următoarea ședință, programată pentru marți, 10 decembrie. Deputatul a declarat că acțiunile instanței îi îngrădesc dreptul la apărare.

Ședința de judecată a început la ora 9:00, iar, potrivit Marinei Tauber, timp de două ore au putut să se expună pe caz doar acuzatorii.

MARINA TAUBER, deputat grupul parlamentar ”Victorie”

La această ședință, eu și avocații mei am fost prezenți doar ca mobilier. Nu ni s-a dat voie să spunem niciun cuvânt.

Doar procurorii au avut cuvântul. Chiar dacă noi am vrut să facem unele comentarii, nu am avut posibilitatea le exprimăm, deși acest lucru este prevăzut de lege. Instanța a stabilit că abia la următoarea ședință, avocații vor putea răspunde, dar într-un timp limitat.

Considerăm că această limitare este injustă, deoarece pe parcursul procesului trebuie să răspundem imediat la întrebările puse, nu după un anumit timp. Dar, vedem atitudinea instanței: grăbesc atât procesul, cât și ședințele.

Politicianul susține că acțiunile magistraților sunt ghidate de guvernarea PAS și președintele Maia Sandu.

MARINA TAUBER, deputat grupul parlamentar ”Victorie”

Este clar că autoritățile se pregătesc din răsputeri pentru alegerile parlamentare. Ei vor să închidă gura tuturor celor din opoziție, de aceea nu ne permit să ne exprimăm. Înțelegem că comentariile noastre nu sunt pe plac Maiei Sandu și PAS-ului.

Preocupările lor sunt alimentate nu doar de opiniile noastre, dar și de evenimentele care au loc în lume.

Avocatul politicianului susține că, în acest dosar, se observă o grabă deliberată, menționând că sunt încălcate drepturile apărătorilor.

SERGIU MORARU, avocat

Instanța a început într-un fel examinarea acestui dosar, iar în prezent, în fiecare ședință aplică reguli noi, neprevăzute de lege, nu pentru a eficientiza procesul de judecată, dar pentru a camufla cumva ilegalitățile pe care le comit procurorii în fiecare ședință.

Unul dintre cei doi procurori prezenți la ședință a refuzat să discute cu echipa noastră de filmare, invocând că nu înțelege limba rusă.

Nu înțeleg rusa în primul rând.

– Dvs. astăzi ați vorbit în rusă.

– Nu înțeleg rusa, real vă spun.

Am încercat să obținem o reacție de la magistrații care examinează cauza, dar la numerele indicate pe site-ul instituției, nimeni nu ne-a răspuns la telefon. PAS și reprezentanții Președinției nu au reacționat deocamdată la declarațiile Marinei Tauber.

Menționăm că pe holul Judecătoriei Marina Tauber s-a întâlnit cu bașcanul Găgăuziei. Evghenia Guțul a participat la ședința de judecată în dosarul în care este acuzată de complicitate în finanțarea ilegală a partidului interzis „ȘOR”. Cele două s-au îmbrățișat și s-au urat succes.

Amintim că, anterior, a fost stabilit un calendar al audierilor, practic, până la mijlocul lunii aprilie. Nu este clar însă de unde anume judecătorii știu deja că vor fi necesare cel puțin încă 50 de ședințe. După cum a menționat Marina Tauber, va trebui să se prezinte la judecătorie de câteva ori pe săptămână, așa cum ar merge la serviciu.

Marina Tauber este acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a partidului interzis „ȘOR” și de falsificarea raportului financiar privind în cadrul alegerilor pentru funcția de primar al municipiului Bălți în 2021, la care a participat în calitate de candidat.

Tauber nu-și recunoaște vinovăția, subliniind că formațiunea politică pe care o reprezintă a fost finanțată legal.

Deputatul consideră că dosarul său are un caracter politic și cere oprirea acțiunilor de persecuție a opoziției.

Potrivit acesteia, procesul este tergiversat din lipsă de probe concludente, și a modului în care a fost examinată cauza: în mare grabă, în noaptea dinaintea celui de-al doilea tur de scrutin. Reprezentanții procuraturii nu au comentat aceste declarații.

Anterior, liderul blocului „Victoria”, Ilan Șor, a declarat, în repetate rânduri că banii pe care îi alocă pentru finanțarea partidului sunt câștigați legal de el sau de partenerii săi de afaceri. Mulți experți califică acest caz drept unul politic.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE