Focul din Ucraina trebuie oprit imediat. Declarația aparține președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, care a îndemnat părțile aflate în conflict să înceapă negocierile.
Despre acasta, Trump a vorbit după întâlnirea de la Paris, unde liderii mondiali s-au adunat, la invitația lui Emmanuel Macron, pentru redeschiderea Catedralei restaurate Notre-Dame. De altfel, potrivit apropiaților președintelui american ales, inițial, era planificată o discuție bilaterală Trump – Macron, însă șeful statului francez l-a convins pe Trump să accepte o discuție și cu Zelenski.
Cum au fost comentate declarațiile lui Trump în Ucraina și în Rusia, aflați din reportajul ce urmează.
Focul din Ucraina trebuie oprit imediat. Cu această declarație a venit președintele ales al SUA, Donald Trump, care a îndemnat părțile aflate în conflict să înceapă negocierile. Declarația a fost făcută după o întâlnire desfășurată la Paris, unde liderii mondiali s- au adunat la invitația lui Macron pentru redeschiderea Catedralei Notre-Dame după restaurare.
De altfel, potrivit apropiaților lui Trump, inițial era planificată o discuție bilaterală între Trump și Macron. Însă președintele Franței l- a convins pe liderul ales al SUA să accepte o discuție și cu Zelenski. Cum au comentat declarațiile lui Trump în Ucraina și în Rusia – în reportajul nostru.
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a cerut încetarea imediată a focului în Ucraina și începerea negocierilor. El a făcut această declarație pe rețeaua de socializare Truth Social.
Potrivit lui Trump, forțele ucrainene „au pierdut în mod absurd 400 de mii de soldați” și mulți civili.
„Este necesar să se oprească imediat focul și să înceapă negocierile. Prea multe vieți au fost irosite inutil, prea multe familii au fost distruse. Și dacă lucrurile vor continua astfel, situația ar putea degenera în ceva mult mai mare și mult mai rău.
Îl cunosc bine pe Vladimir. Acum este momentul să acționeze” a declarat Trump.
Donald Trump a făcut această declarație la o zi după ce a avut o întâlnire la Paris cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Într-un interviu pentru New York Post, Trump a spus că Zelenski este pregătit pentru „pace”. „El vrea să încheie pacea. Este ceva nou.
Vrea o încetare a focului. El consideră că a venit timpul pentru pace. Nu am discutat detaliile, dar el crede că este momentul potrivit. Și Putin ar trebui să se gândească la faptul că e timpul”, a declarat Trump.
Imediat după întâlnirea care a durat 20 de minute, nu au fost făcute declarații.
Primul a făcut-o Zelenski, care, printr-o postare pe canalul său de Telegram
Zelenski, pe canalul său de Telegram, le-a mulțumit lui Trump și Macron pentru o „întâlnire productivă”, subliniind că „președintele Trump, ca întotdeauna, este hotărât” și că aceștia „au convenit să continue colaborarea”.
„Am discutat despre poporul nostru, situația de pe câmpul de luptă și despre o pace corectă pentru Ucraina. Cu toții ne dorim să încheiem acest război cât mai repede și în mod echitabil,” a scris Zelenski.
După declarația lui Trump cu privire la apelul la negocieri, Zelenski a anunțat că Ucraina va fi de acord cu acestea doar dacă i se vor oferi garanții de securitate. Însă Trump, la fel ca și Biden, nu dorește să accepte aderarea Ucrainei la NATO, lucru pe care președintele ucrainean insistă cu tărie.
Cu toate acestea, la distanță de 24 de ore, Trump a confirmat apelul său: „Este timpul să încetăm. Pregătesc conceptul modului în care să punem capăt acestui război nesăbuit.”
După declarațiile lui Trump privind reglementarea situației din Ucraina, Kremlinul a subliniat că Vladimir Putin și-a prezentate, încă din luna iunie, condițiile pentru o încetare imediată a focului.
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a afirmat că „Ucraina este cea care a refuzat și continuă să refuze negocierile”, amintind de decretul lui Zelenski care interzice orice contact cu conducerea rusă.
„Pentru a reveni pe traiectoria păcii, este suficient ca Zelenski să anuleze acest decret și să dea instrucțiuni pentru reluarea dialogului pe baza acordurilor de la Istanbul și ținând cont de realitățile „de pe teren”, a declarat Peskov.
Reprezentantul Kremlinului a reamintit că „președintele Putin a afirmat în repetate rânduri că Rusia este deschisă pentru negocieri cu Ucraina și salută inițiativele de pace, în primul rând din partea țărilor din Sudul Global și a partenerilor din BRICS”.
În luna iunie, președintele Putin a declarat că Moscova va înceta imediat focul și va anunța disponibilitatea pentru negocieri după retragerea trupelor ucrainene În plus, Kievul ar trebui să renunțe la aderarea la NATO, să efectueze demilitarizarea și denazificarea țării și să accepte un statut neutru, în afara oricărui bloc și fără arme nucleare.