”Regiunea Transnistreană se confruntă cu o criză energetică fără precedent, iar Republica Moldova nu va fi în stare să o ajute să treacă peste această perioadă, așa cum însăși malul drept al Nistrului este afectat de această criză.” Constatările au fost făcute de economistul, Octavian Calmîc, într-un interviu acordat pentru postul nostru de televiziune. Expertul a prognozat și creșterea prețurilor atât la gazele naturale, cât și la energia electrică.
Potrivit lui Octavian Calmîc, criza energetică va afecta pe lângă consumatorii casnici și întreprinderile din regiunea transnistreană, care, spune el, vor ajunge în imposibilitatea de a achita acele tarife pe care le achită și restul țării.
OCTAVIAN CALMÎC, economist
Este de înțeles faptul că multe din companiile care activează acolo, cele din zona industrială își vor sista activitatea ca să economisească la maximum acea energie electrică sau a gazelor naturale, punând accentul doar pe soluționarea problemelor care țin de consumatorii casnici. Sper că acel dialog care urmează să fie stabilit sau care există între autoritățile de la Chișinău și Tiraspol vor găsi și alte soluții de interes comun pentru ambele maluri.
”Republica Moldova nu va fi în stare să ajute regiunea transnistreană în povara financiară, reieșind din evoluțiile bugetului de stat, în care vedem o lipsă de resurse financiare”, a mai constatat economistul.
OCTAVIAN CALMÎC, economist
Unica soluție ar fi să ne împrumutăm pe perioade scurte de timp ori de pe piața internă, ori de pe piața externă. De pe piața externă nu se văd mari discuții precum au fost în anul 2022, atunci când conștient încă din vară au fost contractate linii de creditare în sumă de 300 de milioane de euro, pentru proceduri de achiziție și pentru preîntâmpinarea crizelor energetice. Acum suntem într-o criză probabil mai profundă decât cea din anul 2022.
Moldova dispune, teoretic și practic, de mai multe surse posibile pentru a-și asigura necesarul de energie electrică în cazul unor întreruperi, însă aceste surse sunt destul de limitate, afirmă fostul ministru. Printre acestea se numără Termoelectrica, dar capacitățile tehnice ale companiei sunt depășite și uzate. Iar Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan nu va putea fi utilizată în absența gazelor naturale.
OCTAVIAN CALMÎC, economist
Luând toate aceste elemente, vedem că există o lipsă de acoperire deplină în momentele critice de consum a întregului necesar de energie electrică pentru piața internă. Sigur că asta va duce în mod inevitabil la anumite deconectări în lanț, da, sunt grafice de intervenție. Din punct de vedere tehnic aceasta va fi asigurat de operatorul de transport și sigur că asta este un element neplăcut, pentru că ne duce cu gândul și cu fapta la evenimentele din anii 90.
Octavian Calmîc nu exclude o posibilă creștere a tarifelor atât pentru gaz, cât și pentru energie electrică. Conform acestuia, dacă va trebui să procurăm gaze naturale pentru procesarea și producerea de energie electrică de la MGRES, prețul livrării energiei electrice va fi diferit față de cel actual.
OCTAVIAN CALMÎC, economist
În prezent, aduc aminte că noi procurăm energie electrică de la
Cuciurgan cu 66 de dolari mGW, pe când tranzacțiile pe bursa română sunt de minim două ori mai mari. Asta înseamnă că în cazul în care ne diversificăm la importul de energie electrică de pe alte piețe, inclusiv de la producerea de energie electrică de la Termoelectrica, care este o societate pe acțiuni din mun. Chișinău, unde energia electrică este mult mai scumpă decât cea de la Cuciurgan, este inevitabilă majorarea tarifelor pentru energia electrică. S-au făcut anumite estimări de o creștere de dublu a prețurilor pentru energia electrică, urmează ca specialiștii să se expună, mă refer la specialiștii de la ANRE să se expună pe această situație.
Octavian Calmîc a mai declarat că nu exclude că de la 1 ianuarie 2025 va exista riscul unor deconectări ușoare a energiei electrice pe întreg teritoriul țării.